Scris de: Florinel Popescu
Poate mulți dintre noi știm ce înseamnă să mergi în coloană, pe caniculă, fără aer condiționat în mașină. Ți se pupăzează văzul, respiri ca un pompier în mască, transpiri de uzi scaunul până la arcuri, ți se împut sandalele de te ia cu amețeli și leșin; dar asta nu înseamnă că trebuie să uiți bunele maniere în trafic, chiar dacă presupune să încalci puțin regulile de circulație.
Un tânăr de 32 de ani a trăit o lecție de conduită în trafic, ce nu o va uita cât va avea permis de conducere.
“Mergeam liniștit în coloană și mă apropiam de o intersecție cu un drum fără prioritate. Intru în intersecție și dintr-odată, BAU! O Dacie 1300 lovește din stânga mașina care mergea în fața mea. Din Dacie coboară un tataie nervos:
– Băăăă, mucosule, tu nu ști să dai prioritate?
– Dar domnule, dumneavoastră veneați de pe un drum secundar. Vedeți acolo că aveți semnul cu cedează trecerea! răspunde șoferul mașinii lovite, un tânăr cam la 32 de ani.
– Ție să-ți cedez trecerea, băi, căcat cu ochi, la vârsta mea?
– Domnule, aveați cedează trecerea, trebuia să intrați în intersecție după ce treceam toți de pe drumul principal. Așa scrie în Codul Rutier!
– ‘Te-n pizda mă-tii cu codul tău rutier! Tu mă înveți pe mine să șofez?
– Domnule, haideți să nu o mai lungim! Aveți asigurare?
– Bă, nesimțitule, tu nu ai cei șapte ani de acasă? Trebuia să-mi dai prioritate! Tu n-ai văzut că sunt mai în vârstă decât tine?
Sosește și poliția rutieră. Tânărul cu mașina lovită le descrie întâmplarea. Polițistul încerca să rămână serios în timp ce scria procesul verbal asaltat de replicile hăhăite ale bătrânului:
– Copilu’ ăsta obraznic trebuia să-mi dea prioritate, că sunt mai bătrân ca el! Scriți acolo că nu mi-a dat prioritate de vârstă!
– Prezentați vă rog permisul, buletinul și asigurarea, zice polițistul scuturându-se de râs.
– Nu ți-e mă rușine, prostălăule, să-mi ceri mie, om bătrân, actele? Cere lu’ mucosu’ ăsta needucat! Asigurare, auzi! Poate vrei să-mi dai și amendă?! N-aveți pic de respect pentru oamenii în vârstă, care au clădit țara asta! Habar n-aveți de codul bunelor maniere!
– Domnule, vă rog să prezentați actele!
– Da’ cu mașina mea cum rămâne, bă, mucosule? Trebe să mi-o repari!
Spectacolul, cu certitudine, a continuat la sediul poliției” , descrie unul din reporterii noștri, martor la lecția de bune maniere. Iar polițiștii, probabil au uitat și ei de codul bunelor maniere, cu Codul Rutier pe masă.