De la ştrandul sărat Ocniţa pleci cu un gust al naibii de amar

Scris de: Kay Jay

La Ocnele Mari și la Ocnița se tratează reumatismul, afecțiunile ginecologice, sau afecțiuni ale sistemului osos. Dacă reziști, ai timp și ceva bani, îți faci cura completă.

Noi am ales să încercăm sarea cu degetul, la Ocnița, unde știam că concentrația de saramură e mai mare. Nu de alta, dar am aflat că sarea conservă și mai trage și grăsimile în exces de pe abdomen. Nu faceți asta acasă!

Citim prin presa aburitoare a locului că „ștrandul Ocnița a fost complet reabilitat și modernizat cu peste 500 de milioane de lei vechi și așteaptă turiștii”. Hop și noi. Acum câţiva ani, când am fost ultima oară, era relativ OK.

Nici nu ajungem bine și un nene cam străveziu ne cere cu tupeu să plătim 5 lei, taxa de parcare. Pe zi! Fie. Intrarea, de asemenea, nu atentează deloc la bunul simț, costă doar 10 lei de bucată adult. Însă ne sare în ochi un banner fixat pe poartă, pe care scrie „Parcarea este inclusă în prețul biletului de intrare”. Întrebăm cât trebuie să mai dă diferența, explicând că am achitat deja parcarea, dar că suntem patru persoane și ne cam dă cu virgulă. Ni se spune să ne ducem să cerem banii înapoi, că este ilegal ce a făcut străveziul. Ne ducem și îi spunem, cerând explicații. Ne spune pe un ton de duceți-vă în plm de fraieri, că el este omul primăriei și nu are el treabă cu ăștia de la ștrand, că dacă nu ne convine, să chemăm poliția. Îl lăsăm în pace și ne ducem din nou la intrare și întrebăm cât costa biletul pentru cineva care a venit pe jos. Tot 10 lei ni se spune. Am înțeles perfect, acolo și pietonii plătesc parcarea ca să intre în prețiosul ștrand.

Nici nu face mai mult. Balcanicul care administrează ștrandul o fi făcut reabilitări anul trecut, dar de atunci, parc-au trecut 20 de ani. Probabil că sarea este elementul care degradează și distruge în halul ăla oțelul barelor de pe margini, vopseaua cu care au fost badijonate bazinele, ba subțiază și stratul de nisip, până la a ajunge de consistența betonului. Ne e teamă că dacă tragem de bare mai tare rămânem cu ele în mână, așa-s de cojite și de ruginite. Nu ne interesează starea căsuțelor, care arată relativ binișor, însă, la „pupitru”, în spatele barului, o mână criminală chinuie, probabil o râșniță de CD care, nu doar că sare, ci rotește haotic niște tarafuri, ansambluri populare, țigani miorlăind jalnic a dujmani, haur și trădare, și ceva muzică pop veche, la fiecare 20-30 de secunde, de ne scoate pe toți din minți. Rugăm politicos să dea volumul mai modest. Ideal ar fi un post de radio. Doleanța funcționează o melodie, după care, la următoarea, râșnița antică urlă ca scoasă din minți, mai abitir. Probabil, mândru de prestația cu muzica de la nunta sa, pe care a înregistrat-o și vrea s-o împărtășească cu toată lumea, DJ-ul a acționat butonul de volum până la maxim și-și savurează opera, jubilând şi alternând tarafurile cu manelele, pentru ca căcăciosul de turist să priceapă dracului mesajul. Na-vă, fraierilor! O tânără drăguță se ridică iritată și adresează aceeași rugăminte teroristului din spatele „platanelor”, după care, înjură printre dinți, pe bună dreptate, mai ceva ca un „băetzash” de cartier.

Ne facem damblaua cu sărăreaua, după ce mârâim și noi ceva vorbe de duh, apoi mergem la cabine, să ne schimbăm. Fraților! Păi aveți niște bipezi care, profitând de protecția oferită de ușă, se pișă, la propriu, pe jos, în cabinele de schimb! Aici, nu e vina voastră dacă mamele lor vite așa i-au învățat să facă la ei în grajd!

Mai slobozim ceva vorbe de duh și plecăm mai mult acriți decât sărați, cu un gust amar, că nimic n-a fost așa dulce precum ne așteptam.

Dragilor, aveți un patrimoniul al sării la dispoziție, nu vă bateți joc de el, că nu e de la mama voastră de acasă! Poate vine o naționalizare, ceva, un șmecher cu mai multă influență și rămâneți cu buzele umflate. De sare.