Muşte ţiplate, aport de proteină pură
Scris de: Kay Jay
În goana după cumpărători, rețelele de supermarketuri din România nu mai știu ce să facă să-și îmbunătățească vânzările.
Ultimul răcnet în materie de alimentație este musca ţiplată, vietatea, în stare pură, proaspătă, vie şi bâzâitoare fiind bonus la carnea din caserolă.
„Muţi fuşte!” este prima replică ce-ți vine în minte la apariția surprizei, evident, tu, cumpărător ignorant şi nerecunoscător, netrecându-ţi prin cap că insecta neagră şi păroasă, prevăzută cu aripi, trompă şi piciorușe pline de bacili şi viruși şi care își depune grijulie şi calmă ouăle pe carnea aceea moale şi roz, este, de fapt, un mic dar făcut de producător, ție.
Avantajul tău este că primești aport de proteine, în stare proaspătă. Avantajul muștei este că îşi asigură nestingherită perpetuarea speciei. Acum, tu poţi să fii omul ăla rău care, fie aruncă hălcile de fleică, fie le spală bine cu oțet sau șampon de vase, apoi le frige până aproape de carbonizare, exterminând fără milă nevinovatele făpturi microscopice şi răpindu-le șansa la viață.
Producătorul, evident, român, care şi-a inscripționat marca pe produsul numit „piept de porc feliat grătar”, a menționat că musca poate supraviețui, încetinindu-și funcțiile vitale, de la zero, la patru grade Celsius şi că se poate consuma, de preferință, în intervalul 1-4 iunie 20016, după care expiră, deci, nicio minune nu trăiește mai mult de 3 zile.

