Scris de: Kay Jay
Vrei să uiți, dar te roade. Vrei să ierți, dar nu te lasă să stai liniștit.
Iată cum te poți înțepa cu un Revelion din care nu prea ai ce să-ți amintești frumos, fiindcă te întorci acasă mai bolnav decât ai plecat. Nici măcar un pahar de vin nu-ți priește.
O cabană, de fapt, un ansamblu de cabane, în munți, cochete, frumușele foc, dichisite, într-un decor feeric, undeva, între Obârșia Lotrului și Petroșani. Nu e o localitate, practic, este doar denumirea locului respectiv; Groapa Seacă. Probabil că vara e minunat.
Întrucât auzim că proprietarii sunt niște oameni cu stare și faini și socotim că nu-i va deranja niciun for să le confiște margaretele, ne răcorim şi noi cum putem pentru țeapa luată, povestind.
Speriați oleacă de furia cu care și-au rezervat toți cabane și pensiuni, găsim oferta asta. Mergem în recunoaștere. Banng! 200 de lei de căciulă, 3 nopți de cazare. Nicio felie de pâine în preț, ne aducem mâncarea și băutura de acasă!
Cum îți dai singur foc la bani
La prima strigare nu sună mult, însă suntem 23 de oameni, vin 70 de lei pe noapte de căciulă, o fi revelionul, dar este cabană, totuși, nicidecum pensiune. La Cozia costă patul 25 de lei și la Şureanu, 10 lei, tot de Revelion și camerele includ tot paturi suprapuse, o sobă și… austeritate, doar că ceilalți au și un scaun, o măsuță și camerele se încălzesc bine. Să nu amintim de pensiuni, unde costă la fel, dar, nene, ai camerele super echipate şi baie la cameră sau măcar la nivel, plus că am găsit la Olănești, ulterior, o ofertă cu 1000 de lei mai ieftină, pensiune, daa, unde ne putem înghesui mai mulți, căci aici, pe lângă paturi, nu ai loc să arunci un ac.
Nu putem negocia nimic. Banii înainte, în două tranșe. Nu se completează locurile, plătim ceilalți tot. Noi știam că plătești o tranșă înainte și una după, eventual, scoți pe nas neajunsurile și mai scutești din bani, dacă e cazul. Cică, tocmai au renovat camerele și o să fie mișto. Aflăm că nu avem băi. Nici măcar în cabană, ci trebuie să mergem în cabana vecină.
Cam mofluzi și așteptându-ne și la alte surprize, ajungem. Drumul, evident, semicurăţat de nămeți, dar nu aveam pretenții. Locul e de basm. Cabana nouă e lux. Amenajată aproape ca ale austriecilor. Se vede că proprietarul e om de munte, care apreciază lucrurile de bun gust şi sportul, dovadă fiind panoplia de obiecte faine afișate. Și are calorifere!!!
Adrenalină, surprize și monoxid de carbon
Ne luăm camerele în primire. Stăm câte 2, câte 3, câte 5. Paturi, ferestre termopan, netencuite, doar cu spumă. Lemn proaspăt lăcuit, mirosind pregnant. O sobă mică, îngustă, cu o ușiță care nu se închide bine, ci lasă tirajul de aer să consume rapid lemnele. Ger în cameră. Facem focul. Lemne cam ude, ard greu. Niște prieteni ai noștri au nimerit două camere, cu o singură sobă. Drăguț, omul bun la toate, administratorul care, sărmanul de el, tot timpul aleargă prin ghețărie să mulțumească pe toți, ne ajută cu niște lemne mai bune. Belea mare! Minus 15 grade afară și ușa nu stă închisă. O noapte întreagă am încuiat și descuiat la ea, până omul a venit cu un ciocan să rezolve problema. De la geamuri și pereți trage curentul vreo juma de metru, iar la ușă de lemn punem pătură izolatoare. Bonus, nu există prize în cameră. Și nici în sala de festivități! Plus că, sub geamul nostru bârâie un generator și fumegă la greu.
Ni se spune că nu avem voie cu țigară electronică în sala de festivități, deoarece sunt senzori care pornesc alarma. Fâs! „Aşa ceva nu există, ăsta e senzor de fum, nu de abur”, ne spune un prieten, specialist la Distrigaz. Bineînțeles că un ploieștean din grupul celălalt, cazat pe bani mai mulți în cabana nouă, în condiții net superioare, se îmbată și își aprinde o țigară normală lângă senzor, sau apasă butonul de declanșare să vadă dacă funcționează, iar alarma urlă la 3 dimineața, trezind pe toată lumea!
Bun!
Ne instalăm în sala de festivități. Micuță, o singură masă lungă, nexam loc de dans, nici măcar o beteală sau un ornament să amintească de Crăciun sau Revelion. Ne ajutăm cu o boxă ce se încarcă la bateria mașinii, dacă tot n-avem prize. Cam bosumflați, inspectăm sala de festivități a vecinilor ploieșteni. Incomparabil! Uriașă, faină, decorată cu tot felul de drăgălășenii. Ăia au canapea, fotolii, scaune, tv, laptop, tot ce vor! Ploieștenii au și băi la camere. A noastră este lângă sala de festivități, măcar e caldă și are dușuri! Noi suntem gherţoii care ne ardem pe banii noștri! Pfuaiii… Mai suntem înștiințați, sec, că nu prea sunt suficiente pahare și farfurii pentru noi, decât dacă suntem primii la bucătărie și una din doamnele din Ploiești, acră, ne gonește băiatul care vrea să pună ceva muzică: „Hai, du-te la tine, dincolo!”
Vrem să facem și noi un grătar; pai stați la rând frate, că nu avem decât un grătar în curte, pentru ambele cabane. Și să veniți cu cărbuni de acasă, că noi n-avem. Dacă vreți, în timp ce așteptați, puteți folosi jacuzzi-ul sau sauna din dotare, că d-astea avem.
Oops… stați, că nu s-a terminat. Nu putem adormi, în ciuda oboselii crunte, de dureri de cap. Ăstea devin tot mai atroce. În completare, ne pomenim cu dureri atroce în piept, ca o lamă care taie adânc. Duhori teribile de gaze de generator și de emanații de la lacurile care s-au încins de la căldură și ne-au căpiat, ne ustură și plămânii, după ce am răcit cobză prima noapte, înfofoliți în trei pături. „Băi, voi cum vă simțiți?” „Rău, groaznic”! Sărim din paturi, pac! amețeli: Fugim afară, în nămeți, ne ciocnim de perete, transpirați leoarcă, cu frisoane, amețeli și jos, sub nasul bietului câine, ne vomităm ficații. Ne refugiem în sala de festivități, cu jalba-n proțap, unde cei valizi, veseli rău, ne priveau ca pe niște arătări. Doamne, abia așteptam să se facă dimineață, să mergem acasă, prima oară când ne dorim să facem asta, după un revelion.
Nu ne odihnim bine și apare unul din admini: „Știți, ne pare rău, dar trebuie să eliberați camera până la 10.30, că vine un alt grup de turiști!” Să turbezi, nu alta! La hotel te scot la ușă la 12, iar la pensiune te lasă până ești gata!!!
Fără a mulțumi pentru răceala cumplită și pentru intoxicația cu monoxid de carbon și alte gaze rare, printre care și flatulaţii, plus alte beneficii, mâncăm, strângem rapid și demarăm în trombă, după ce, ploieștenii catadicsesc să ne deblocheze mașinile, curtea fiind micuță.
Nu! Nu ne apostrofați, nu ne boscorodiți, în final, noi suntem cei păgubiți și ţepuiţi, voi ați făcut vreo 50 de milioane, sec, doar pe socoteala noastră, măcar nu vă faceți griji, pe acolo nu ne mai prindeți în veci! Ne gândim dacă să mergem mai departe cu plângerea noastră.
Mi-a placut foarte mult articolul, care l-am distribuit si pe postarea mea,pentru a atrage un semnal de alarma, in primul rand pentru propietarul cabanei si, nu in ultimul rand, viitorilor turisti care intentionaza a deveni oaspetii acesteia.
Aceste, le zic eu, bijuterii ale turismului montan, au fost create de catre un mare iubitor al muntelui – …Mihai Bogdan, din Petrosani, care caza si servea masa tuturor turistilor motorizati sau ne motorizati, celor cu rucsacul in spate (fara pretenti-modesti), care veneau aici pentru a asalta muntele, in special Parângul spre lacul Rosile.