Cred rromii în Şoşoiul de Paşte?
Într-o ţară invadată de muzici, obiceiuri, simboluri și tradiții ţigăneşti, astăzi ne îndreptăm atenția asupra a două personaje fascinante, dar diametral opuse: Iepurașul de Paşte și Şoşoiul. Primul îți umple coșul cu dulciuri poleite, iar al doilea are darul de a provoca coșmaruri şi a „hoprima”.
Iepurașul de Paşte – simbolul comercial care, cu blănița sa albă și coada pufoasă, ne face să ne simțim bine, ca și cum am fi fost invitați la un chiolhan cu manele noi. Cu origini germane, el își asumă rolul de judecător al comportamentului puradeilor, aducând ouă “haurite” ca premii pentru cei cuminți. Să fim serioși, cine nu vrea să fie bun când recompensa este lucitoare? Iepurașul este, prin excelență, un mesager al fertilității și al reînnoirii, dar mai ales un manipulator perfid – „Fii cuminte și vei avea ouţ!” E ca și cum ți-ar spune: „Dacă nu te comporţi frumos, dau ouălele la rumâni!”
Dar acum să-l comparăm cu Şoşoiul – un personaj celebru, cu o poveste la fel de fascinantă. În tradiţia ţigănească, Şoşoiul este considerat un animal malefic, un simbol al necurăției. Imaginați-vă un iepure blestemat, un fel de versiune horror a Iepurașului de Paşte, dar fără ouţe poleite, doar cu priviri înspăimântătoare aruncând cu blesteme. Atât de disprețuit este, încât a devenit sinonim cu insulta. A asocia pe cineva cu un şosoi este precum ai spune „Ești mai rău decât Şoşaca!”. Evident că numele „Şosoacă” vine de la „şoşoi”, daca nu v-ţi prins deja.
Iepurașul de Paşte îți oferă bunătăți, dar Şoşoiul îți oferă un bilet direct spre iad.
Dar să ne întrebăm, de ce există o astfel de diferență între aceste două simboluri? Poate că iepurașul a fost îmbrăcat în strai comerciale, primind o notorietate de superstar, în timp ce Şoşoiul a rămas prins în mrejele tradițiilor vechi, stigmatizat și marginalizat. Oare nu e amuzant, că de fapt cele două personaje ar putea fi unul şi acelaşi individ?!
Iepurașul ne momeşte ca la dresaj să fim buni, să ne comportăm frumos, ca să primim recompensă. În schimb, Şoşoiul ne strigă din întuneric: „Uite, eu sunt aici! Te-ai întrebat vreodată de ce îți este frică de mine?”
Așadar, dragi cititori, poate că, până la urmă, fiecare iepure – chiar și cel blestemat – are dreptul la o șansă… chiar dacă șansa lui vine cu un pic de frică și un strop de umor negru!
