Atacuri cu agheasmă asupra mumiei lui Lenin și a artefactului comunistoid Ion Iliescu

lenin iliescu

Scris de: Ouatu Hăineală


Doi ruși au fost reținuți de către politie marți, după ce au stropit cu agheasmă Mausoleul în care se află corpul îmbălsămat al lui Lenin, in Piața Roșie din Moscova.
Cei doi bărbați sunt Evgheni Ațâțatov și Oleg Bășinov, membri ai unui grup de artiști fundamentaliști înarmați până-n dinți cu găleți cu vopsea corozivă, spray-uri paralizante și pensule ascuțite, otrăvite la capete, specializați pe distrugeri de monumente și artefacte comuniste. Cei doi tineri au decopertat brutal feșele care protejează mumia din Mausoleu, după care au stropit mortăciunea cu niște pompe puternice cu apă sfințită, urlând „Ridică-te și mergi!” de mai multe ori, înainte să fie arestați. Impertinent și arogant, ca și în viață, pe Lenin l-a durut în fund de porunca celor doi.
În replică, doi tineri artiști români, Eugen Agiteanu și Olog Bășinski au atacat marți secția Geriatrie a Spitalului Elias din București, unde fostul șef de stat Ion Iliescu se află internat pentru tratarea petelor de bătrânețe și pentru derigidizarea limbii de lemn, de care suferă, înarmați, de asemenea, cu apă sfințită și cu niște țăruși din lemn. Cei doi au apucat să ajungă la rezerva lui Iliescu și să-l aghezmuiască bine, udându-l până la piele și urlând: “Piei, Satană!”
Din nefericire, cei doi au fost imobilizați înainte de vreme de câteva infirmiere mustăcioase, fane ale fostului președinte, care i-au legat pe cei doi fedeleș cu feșe sterile, i-au împachetat în ceară de epilat și s-au apucat să tragă apoi cu sălbăticie de feșe. La urletele celor doi, personalul de pază al spitalului a venit în fugă și i-a eliberat pe captivi, predându-i Poliției.
Uimitoare similitudinea dintre cele două cazuri, ambele, având ca protagoniști relicve comunistoide încă venerate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.