Diverse

Atunci când nicio metodă de slăbit nu e eficientă, cura cu limbrici e soluția salvatoare

Scris de: Ouatu Hăineală

Mai mulți cercetători români au ajuns la concluzia că una din cele mai eficiente metode de slăbit o poate reprezenta… cura cu limbrici. De ce? Pentru că aceștia se hrănesc pe socoteala gazdei pe care o parazitează, iar dacă sunt în număr mare, sau hămesiți, gazda poate să slăbească văzând cu ochii.

Larvele ajung în intestinele oamenilor prin consumul alimentelor contaminate, deci domnișoarele și doamnele care doresc să dea jos din kilograme se pot supune unui atac dirijat cu limbrici, nespălându-se pe mâini și trăind câteva zile într-un mediu rău famat, cu manele, sau emisiuni de culturarizare în masă gen “Noră pentru mama“ și “Mireasă pentru fiul meu“, ori adoptând metoda injectării cu ouă direct în sânge, sau a implantului cu larve direct în intestine.

Larvele din căile respiratorii, având un grad mai mare de dezvoltare decât cele ingerate, cresc și mai mult în intestine, ajungând limbrici în toată regula. Un parazit adult poate trăi chiar și 2 ani, timp în care va da naștere unei adevărate armate de ouă. La sfârșitul ciclului de viață, viermele moare și este eliminat prin scaun.

Infestarea serioasă cu limbrici poate, așadar ridica probleme de nutriție, rezultând slăbirea vizibilă și o stare generală… de proastă.

3 comentarii la „Atunci când nicio metodă de slăbit nu e eficientă, cura cu limbrici e soluția salvatoare

  • „La sfârșitul ciclului de viață, viermele moare și este eliminat prin scaun.”
    Tu-ti dai seama ca daca citeste vreo tampita fraza asta poti intra la omor prin imprudenta?… nu… mai degraba la instigare la omor. O vezi pe Oana Roman bagandu-shi un scaun in c*r? Il vezi pe „pacanel” Viorel Lis la cu*u nevesti-si asteptand sa se iteasca oxiuru’? JAP!

    Răspunde
    • Nu toti viermii mor de buna voie, limbricii mor si sunt eliminati atunci cand sunt prea multi, atunci sunt depistati si se efectueaza un tratament de specialitate, sau se autoelimina, tenia nu va muri niciodata de bua voie ci ajutata de tratament.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com