Avem soluţia pentru „Urzeala Tronurilor”: Umblătorii Albi ar putea fi ucişi de efectul de seră produs de creşterea vacilor!

vaci got

Scris de: Kay Jay

Nici Daenerys Targaryen, nici Jon Snow, nici Luptătorul Luminii ivit din beznă nu reuşesc să dovedească armata de White Walkers, Umblătorii Albi, Morţii ăia boccii şi descentraţi, înarmaţi până-n dinţi, care tocmai au pus laba pe unul din dragoni şi l-au făcut de-al lor.

Toată suflarea omenească ce aşteaptă cu sufletul la gură fiecare episod nou se întreabă cum naiba o să dovedească viii armata morţilor, în condiţiile date. Tot naşpa e şi că mortăciunile au suliţele de gheaţă care, aţi văzut, omoară instant dragonii scuipători de foc. Predicţiile nu ajută deloc, de fapt, scenariul este schimbat din mers, de cărţile originale, nu mai vorbim, chiar şi autorul rescrie scenariul. Nimic nu pare a aduce ceva bun în peisaj, morţii par învingători încă de acum.

Totuşi…  Noi venim cu o idee salvatoare, pe cât de simplă, pe cât de eficientă, doar că necesită măcar cât ciclul de dezvoltare la vacă pentru a putea fi pusă în practică, răstimp în care Moartea de Gheaţă poate pune stăpânire pe toate cele 7 Regate. Am fi dat ca soluţie tehnologizarea extremă şi dezvoltarea industriei poluatoare, dar fiind vorba de proză şi film fantastic, nu era compatibilă. Atunci, firesc, pe baza studiilor specialiştilor, care atestă că vacile sunt cele mai mari poluatoare din lume, râgâielile şi „vânturile” lor încărcând atmosfera cu metan în proporţie de 25-30%, ce generează efectul de seră, toţi muritorii din „Urzeala Tronurilor” ar putea creşte intensiv… vaci. Sună tâmpit şi vă întrebaţi, de ce. Păi ca să topească calotele glaciare şi gheaţa care-i ţine în formă pe băieţi, de-aia!
Efectul de seră ar lăsa mortăciunile fără Regat şi fără gheaţă, sursa puterii lor şi astfel, ar dispărea de la sine, rezolvându-se astfel cea mai mare problemă a muritorilor. Rămâne Cersei. O să ne gândim ce facem şi cu ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.