Martie, luna în care îți alegi babele… Numai să nu alegi baba de asfalt – spaima datelor mobile, care se conversează video, în mijlocul trotuarului, cu baba internaut – spaima Wi-Fi.
Cum o vom recunoaște, mă veți întreba. Ei bine, este imposibil să o ratezi! Baba de asfalt este nedezlipită de telefonul mobil, care este practic o extensie a brațului aflat într-un unghi perfect de 90 de grade, astfel încât telefonul să ajungă fix în dreptul ochilor cu care privește de peste ochelari (îi ține pe nas doar pentru că dau bine la cameră și pentru că uneori mai încurcă tastele). Sub nicio formă baba de asfalt nu va schimba poziția brațului, preferând mai degrabă să se miște ca un roboțel anchilozat (sus, jos, stânga, dreapta), pentru a-i arăta internautei cum este vremea pe afară, ce pisoi s-a aciuat la magazinul din colț, câte secunde stă nemernicul de semafor pe roșu, ce ținută nepotrivită are Popeasca, pe care tocmai ce a sărutat-o zgomotos „cu drag și dor”, ce mașină de fițe și-a luat nepotul lu’ Jenică din banii câștigați la păcănele și câte și mai câte.
Baba de asfalt este ușor de recunoscut după masca pe care o are sub gușă (o ține acolo în mod strategic: să nu spună careva că nu are mască, să ascundă cele trei rânduri de gușă care nu dau bine pe cameră, să poată fi admirată în toată splendoarea de către internaută) și după volumul tare al tonului și telefonului (Doamne ferește să folosească niște căști sau să vorbească normal), ca să audă tot poporul cum îl pune ea la punct pe Fane, care ar mai gusta și el o țuiculiță dar „a băut draibii destul”, cum l-a păcălit sor-sa Aglaia pe ăl bătrân să-i lase casa din deal și ea s-a procopsit cu aia din vale, care are doar 6 camere, nu 7, cum vecinul de la 6 îi face ochi dulci, dar ea nu se dă pe două de 20…
Baba de asfalt este foarte mândră de atitudinea ei, deci să nu care cumva să-i arăți obrazul că deranjează fonic și nu este nici locul și nici momentul de purtat conversații video gălăgioase, pentru că ai să devii ținta sudalmelor și, cu gura ei, trezește 3 cartiere.
Scris de: Eli Viperescu