Cărbunele de Bamboo, superior oricărei etnobotanice

carbune bamboo

Scris de: Ro Xena

Niet Bamboo… ăla este kaputt, scrum,  avantajul e că funinginea a conservat cărbunele perfect.

Una bucăţică de cărbune de Bamboo poate fi excelentă nu doar pentru problemele la stomac, ci şi pentru inducerea unei stări de extaz clubic, adică de club. Prin 2008, poliţiştii ar fi dat cu nasul câinilor de urmele unor şmecheraşi care distribuiau  LCD, amfetamină, rezină de canabis, haşiş, cocaină şi XTC la Bamboo şi prin alte locaţii de lux. Mai departe, nu ştim, nu stăm să refacem istoricul localului, noi ştim doar că acolo era mişto rău.

Astfel, o mână de întreprinzători au ajuns să facă speculă pe net cu cărbune de Bamboo, saturat în compuşi similari etnobotanicelor, dar şi alte leacuri extatice.

Iată remediul ideal anti-depresie şi anti-plictiseală şi noi nu știam.  Când te arde la stomac, pac, o fugă la Bamboo, noaptea, când se lasă bezna și iei o gură de cărbune. Ia și la pachet! Dacă nu te fugăresc dealerii pe acolo. Când ai aciditate, țup, o bucată din terasă; ai crampe, țac-pac, o minionă din antreu, se urcă la cap, dă-i cu mir de discotecă. Faci pe tine? – iei o capsulă de balcoane. Siliconul scurs, îmbibat cu toate ălea s-a cristalizat şi acum e utilizat sub formă de capsulă. Nuu, dom’le, n-am zis cap de sulă, ce naiba înţelegi? Eşti fumat? Vezi că tocurile sunt cele mai carbonizate. Cred că merg ca mirodenii pentru carbonara! Ori, le fumezi.

Cărbunele de Bamboo, poate conţine urme de Mary, Juana, Coca, Cola şi alte foste bunăciuni parţial carbonizate, sau perlepite oleacă.

Heey… o luaşi în serios? Băteam şi noi câmpii! De cânepă!

One thought on “Cărbunele de Bamboo, superior oricărei etnobotanice”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.