Vineri am interviul vieții mele. Ţineţi-mi pumnii. Sau, arătaţi-mi-i, dacă credeți că greșesc.
Unde, când, cum? o să mă întrebați. La Starea Civilă. Numai că ar fi o problemă. De ce? Se opune familia. Nevastă-mea, de exemplu, a făcut crize când i-am spus. A izbucnit în plâns. M-am așezat lângă ea, am îmbrățișat-o tandru și i-am șoptit: Lasă, draga mea, că o să trecem noi și peste asta!
Până la urmă, totuși, m-am întrebat; oare lacrimile erau de bucurie? În sfârșit, venise și vremea ei?
Am aflat imediat de ce plângea. Mi s-a destăinuit, printre sughițuri: “Eram sigură că o să plătesc vreodată pentru ce ți-am făcut. Sunt o nenorocită. Mai am un soț!”
Pf… Însă am trecut peste asta. În caz că nu se întâmplă nimic grav până atunci, vă trimit poze de la fericitul eveniment.
Scris de: Ouatu Hăineală