Noua Ordine Mondială și pizdificarea bărbaţilor

pizdificat

Scris de: Gotovel Defecteanu

Identificarea identităţii sexuale este o provocare din ce în ce mai grea, împăcarea cu faptul că am fost născuţi bărbaţi, cu organe genitale masculine, este din ce în ce mai nemulţumitoare pentru unii care vor musai să treacă la “pizdificare”.

În special cei porecliți de foste ‘Tom Degețel”, al căror micuț penis seamănă cu un butonel, ori s-a retras în interior, de rușine.

Mai pensați şi mai fardați că niciodată, ne dăm unghiile cu lac, băgăm o tonă de gel în păr, mergem la manichiurist, pedichiurist, ne modificăm gesturile, ne pensăm, devenim efeminați, ne subțiem şi vocea, asta să dea bine noului look. Pentru subțierea vocii şi cu efect imediat, medicii recomandă un șut sănătos în testiculele alea epilate. Sau imitarea maneliștilor, care, oricum par a fi strânși de coaie și picați de pe altă planetă, Planeta Maipuțelor.

Cei mai norocoși şi bănoși dintre efeminați și feminizați fac tratamente hormonale pentru dezvoltarea glandei mamare, dacă tot nu le-a reușit deloc figura cu mărirea pectoralilor la sală, dar şi intervenția chirurgicală definitorie pentru schimbarea sexului, practic, procesul de pizdificare să fie complet. Ăia fără bani se aleg doar cu o fardare ieftină, în cel mai fericit caz naturală, ceva vată sau șosete flaușate în sutien, o pensare ca la mama acasă, nişte gene false şi gata… pizdificarea! Mai rămâne să se mâțâie, să dea ochii peste cap și să devină pițiponcul perfect. Partea proastă e că, bărbat fiind, dai peste un exemplar din asta bine bărbierit și pomădat, noaptea afară, şi te trezești brusc şi în plină erecție, că şi “femeiu” de lângă încă ţine şi “ea” erecție. Lucru dracu` în casa popii, că altceva n-ai ce să zici, îți iei jucăriile, în cel mai fericit caz, dacă nu le uiți, şi o iei din loc la foc automat de nu-ți vezi fundul din fugă și nici “femeiu” n-are parte de el.

3 thoughts on “Noua Ordine Mondială și pizdificarea bărbaţilor”

  1. Cu blugi mulati ca niste colanti,cu gleznute goale si fara pic de par pe corp si eventual si cu burta..tinerii din prezent arata ca niste fetite disperateti se face sila cand ii vezi peste tot mandrii de ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.