O nouă lege ne clatină: vor fi interzise bășinile profunde în clădirile cu risc seismic

basitul interzis

Scris de: Gotovel Defecteanu

Există o vorbă; “Nu poți da nicio bășină, că se cutremură casa!”

Inspectoratul de Stat pentru Construcții a solicitat premierului Cioloş și guvernului condus de el o nouă lege, ce vizează clădirile cu risc seismic ridicat, marcate cu bulină roșie. Luând în calcul potențialul număr de victime datorate acestui tip de evenimente, se impune promulgarea acestei legi.

Având în vedere că acele clădiri sunt cam de-o seamă cu locatarii lor, sau dacă nu, chiar cu câteva sute de ani mai bătrâne, se va interzice băşitul cu zgomot profund în interiorul lor, chiar datorită riscului seismic ridicat. Vor fi permise bășinile, sau flatulențele sugrumate, cele cu stropi, dar și cele liniștite, pe silent, fără zgomote puternice și fără arome usturătoare la ochi şi dăunătoare căilor respiratorii. Atât pe locatarii tineri, dar şi pe cei mai în vârstă, uneori îi mai trădează organismul, din când în când mai cedează câte o supapă, la cei în vârstă, ceva mai des decât la tineret, care le slobozește zgomotos, în scop curativ, ori de amuzament. În lege se stipulează interzicerea consumului de alimente care fermentează, în mod special a fasolei, care mărește şi cifra octanică a bășinii cu aproape sută la sută, a mazărei, dar şi varza va fi interzisă, mai ales cea murată. Şi nici legumele şi fructele crude nu se simt prea bine cu atmosfera dumneavoastră interioară.

Riscurile apariției de crăpături noi în ziduri vor fi, astfel reduse cu cel puțin 50%, conform statisticilor întocmite de cercetătorii români Băşinel Fasoleanu şi Mazărel Fâsâici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.