Ocrotiți vânatul! Pădurile României sunt populate de o nouă vietate: țiriacul

ocrotiti vanatul

Scris de: Kay Jay


„Ocrotiti vânatul!” scrie pe toate panourile aflate în pădurile României. N-avem nimic împotriva, numai ca, o formulare mai fericita, de tipul „ocrotiți fauna” sau „avifauna” ni se părea mai proprie, atâta timp cât DEX zice: „VÂNAT, vânaturi, s. n. 1. Vânătoare. 2. Ceea ce vânează cineva; p. restr. carnea unui animal vânat”. Cum adică, sa ocrotim animalul gata vânat, cu rigor mortis și care nu mai respira? Poate ca este vorba de mistreții îngrășați ca porcul de Tiriac pentru a li se ciurui cojoacele în celebrele partide de măcelărie cu arma de vânătoare de la Balc si de consemnul de a nu ne atinge de prada lui Tiriac.
„Obligația noastră este și aceea de a ocroti vânatul” încearcă sa dreagă busuiocul un alt iubitor de vânat, Ionel Pușcoci. „Vara dacă e nevoie aducem apa, iar iarna le aprovizionam cu hrana. Unui vânător trebuie în primul rând sa îi placa animalele”. În ceea ce privește „breasla” vânătorilor, Ionel Pușcoci se declara nemulțumit: „Sunt multi vânători făcuți la apelul de seara, care știu doar sa ucidă, doar sa valorifice trofee. Ei nu ocrotesc natura, ei doar împușcă și distrug”. Edificator, zicem noi. Așadar, vânatul trebuie ocrotit în sensul ca pielea lui nu trebuie sa devina ciur, ci sa tina apa, având doar orificiile practicate de vânătorii profesioniști.
Iată însa și o veste buna pentru ocrotitorii de vânat amatori și profesioniști din tara; pădurile României sunt populate cu o noua vietate copitata, cu par cret si cu mustăți răsucite și lungi, deosebit de agresiva si nociva pentru mediu, tiriacul. Autoritățile spun ca sezonul de vânătoare de țiriaci este deschis tot timpul anului și încurajează populația sa hăituiască, captureze sau sa ciuruiască cu alice specimenele adulte.

Citește și: Ţiriacul, descriere zoologică completă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.