Scris de: Gotovel Defecteanu & Ouatu Hăineală
De o foarte lungă perioadă, de fapt, cam de când lumea şi pământul, există şi vor exista, suntem convinşi, şi în continuare, persoane pe care le mănâncă în … cur, sau în fund, după situaţie.
Cercetătorii români Dumitru Scărpineanu şi Gigel Frecuşeţ au scos un spray anti scarpinat în… cur. Mâncărimea în dos apare când nici nu te aştepţi, în locuri publice, la birou, la metrou, în transportul în comun, la coadă la pâine, în supermarket, sau când ceva îţi incită peste măsură curiozitatea, ori vrei să intervii într-o situaţie care nu te vizează di-rect. Mâncărimile sunt adesea insistente şi neplăcute, se pot datora igienei defecoase, pardon, defectuoase a zonei, transpiraţiei, de puţine ori, viermilor intrestinali, dar şi a…. curiozităţii.
Conform studiilor efectuate, efectul binefăcător apare după aproximativ 5 minute de la… inhalare. Da, aţi auzit bine, este un dispozitiv revoluţionar creat special pentru acest produs, care este similar cu inhalatoarele sprayurilor pentru asmatici. Tratamentul nu este unul curativ, acesta se face doar în momentul apariţiei mâncărimii şi mai ales, a curiozităţii, dispozivul fiind unul foarte uşor de transportat şi de dimensiuni relativ mici, (cam cât o butelie de aragaz). Inhalezi puternic şi o parte aerul îmbogăţit cu substanţele active din spray iese pe partea cealaltă, uşurând sau anihilând total mâncărimea.
Pe vremuri, tratamentul standard pentru mâncărimile în cur era cel popular: “te mănâncă în cur? Te scarpini!” . Oamenii foloseau şi mai folosesc încă degetele prevăzute cu unghii.
Un altfel de tratament era cel pentru curiozitate excesivă, sau pentru cei care “îşi bagă nasul în oala altuia”. Scărpinarea se făcea în acest caz cu bâta, nuiaua, făcăleţul, tigaia care educă, pumnul, uneori, chiar şi cu grebla şi furca. Curioşii care o făceau pe cont propriu, aventurându-se singuri, o puteau păţi la modul cel mai urât cu putinţă, de unde expresia “Curiozitatea a ucis pisica”. Cuvântul “curiozitate” vine de la “cur” şi, posibil, “preţiozitate”, “pilozitate” sau aşa ceva, deşi, etimologii cred că, mai degrabă, “uzitate” este exact termenul ce intră în alcătuirea cuvântului şi care exprimă exact înţelesul de “căutare” în dos.
