Diverse

Vaselina, soluţia ingenioasă pentru ca ştergătoarele să meargă ca… unse

Scris de: Ouatu Hăineală

Toamna și primăvara sunt anotimpurile ploilor nesuferite şi reci. Mocăneşti sau torenţiale, burniţe sau ploi rapide, toate ne fac să acţionăm butonul de pornire al ştergătoarelor auto.

Nu doar mişcarea acestora, de du-te – vino ne scoate din minţi, ci şi acel scrâşnit, scârţâit, frecat al cauciucului pe parbriz, datorat unor multiple cauze, începând de la calitatea proastă până la calibrarea necorespunzătoare, iar în cele mai rele situaţii, metalul iese din spatele şinei de cauciuc şi zgârie parbrizul.

Nişte angajaţi ai unui service auto din Vaslui au găsit, însă, o soluţie. Aceştia s-au gândit că, pentru a elimina acele zgomote neplăcute şi stresante ale frecării ştergătorului pe parbriz şi, desigur, pentru a asigura o gresare mai plăcută, cea mai bună soluţie este să aplice puţin ulei sau vaselină la baza ştergătorului, în strat subţire, uniform şi după ce, în prealabil, s-au asigurat că substanţa nu conţine impurităţi care să coloreze geamul sau care să  frâneze mişcarea firească a cauciucului pe sticlă. Pelicula se va întinde uniform şi va asigura un strat protector pentru parbriz, pe care apa nu va avea aderenţă deloc.

Un comentariu la „Vaselina, soluţia ingenioasă pentru ca ştergătoarele să meargă ca… unse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com