Formula magică ce-ți bagă-n pat alesul: “Be my Dragobete!”

be my dragobete

Scris de: Kay Jay

Furiile tradiționale anti Valentine’s Day capătă noi valențe. Isteriile anticapitaliste şi antiimperialiste însămânțate de Ceaușescu, alimentate de noile curente sămănătorist – sputniciste și site-urile psihotembeloide dacopate, chipurile, naționaliste, nu cunosc margini!

„De Dragobete iubește româneşte!” urlă feminismul trandafiriu în unele. Cum, baby? Cu prazul???

Oare cum o fi autohton, băștinaș, neaoș, tradițional ăla… stil capră, cu capra, oaia, d’aia, sau cu găina??? Ce face un român atât de unic și particular în sex, spre deosebire de alte nații, specii, rase??? Cine a calului mai e și Dragobete ăla, că am auzit de el mult după ’90? Dragobăţ care face parul băț! Păi, pentru conservatoriștii sămănătoristo – căpiţari indignați, s-o lămurim; puletele cu capul cât dovleacul, era, prin unele zone,  un soi de iubăreţ naşparliu rău, care aprindea fetele la fofârlică. Cică, sărbătoarea vine de la romani, deci e puternic creștină; ăștia au pasat-o dacilor, deci dacopatia are motive de mândrie. Ca să scape de eticheta de naşparliu, Dragobete a fost transformat apoi într-un tip sexy, un patron al iubirii.

Totuși, cum  naiba iubim româneşte? O directă de dreapta la ochi, în timpul meciului? Poate cu cu toporu’, bâta, sapa sau hârlețu’, ca-n Vaslui? Uăi… păi mno, așa este neaoș!

Sau, cu cârnați, zeamă de varză și aghioase la greu. Sau, grătar şi manele! Apoi, beşini cu iz de varză şi usturoi.

Am vrea s-o vedem pe Angelina într-un film sau reclamă cu Brad Pitt, în care el miorlăie pe lângă ea:,,Be my Dragobete!”, după care el îi pune lasciv pe corp smântână, caș, feliuțe de slană, pită, rondele de ceapă roșie, costițe afumate și… ţin-te o noapte de amor în pătul peste porumbi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.