Să iei ghiocelul, doar cu buchețelul, nu cu portbagajul, nici cu atelajul!
Scris de: Kay Jay
România furată, România devastată!
Apucă pe rupte și pe apucate, fiecare ce poate. Decât să pui osul la muncă sau dosul la produs, să faci un ban amărât, dar sărac și cinstit, vorba unui celebru clasic în viață, mai bine te vâri pe sub ruinele industriei și zgâmâi după fer, ciordești un cablu sau o șină de cale ferată, un capac de canal, o bicicletă, ceva, e mai marfă și adrenalina face rimă cu bășina.
La ce să-ți cocoșezi spinarea să ajungi ca arătarea și să-ți faci plantație de salcâmi și Paulonia, când pădurea e cât vezi cu ochii și te lovește cu specii de arbori care strigă lemnos: Ia-mă! Taie-mă! Du-mă! Toacă-mă!
Cât de fraier să fii să rânești la orătănii cu păr, uger și pene, când iei toporul de sub pat și pușca din cui și ciuruiești blana ursului, pielea căprioarei și târtița cocoșului de munte, moca?
Oare mai există oameni atât de proști încât să nădușească în sere, la răsaduri de flori, să le ducă la piață să le vândă, să-i ia și ANAF-ul la bani mărunți?
Pădurea e aproape, noi ne-am născut stăpâni, noi ne-am simțit cei mai buni, nu trebuie decât să-ntinzi mâna, sapa, grapa, drujba, pușca și cureaua lată, ca s-o căsăpim pe toată, doar un brad să mai rămâie, să se facă praf, tămâie, că dup-aia ne-om schimba, ne profilăm pe-altceva!
Să jumulim ghiocei, aleagă-se praful de ei! Hai să-i luăm cu rădăcină, îi gătăm doar într-o lună! Să-i vindem la ageamii, să facem parale, mii! Hai să defrișăm pădurea, Cika Laka, Ciki-cea!
Uite-așa în Vâlcea, la Costești, raiul romilor de pretutindeni, unde crângu-i frate cu țiganul și maneaua cu Mertzanul. Nu trebuie decât furia și lăcomia unor destoinici și onorabili cetățeni de etnie și a unor localnici care au reușit, în câțiva ani, să „dezghiocească” poienițele de pe Valea Costeștiului. Cu sapa, cu lopata, cu hârlețul, cu buldozerul, cu ce poate fiecare. Stimabilii, trei cu una, tocmai burdușeau, la trecerea noastră accidentală prin zonă, lăzi întregi de “ghiocei bogați”, cu bulbi, în cașcaravetă, numai buni de vândut în poarta Mănăstirii Bistrița și de făcut afacerea secolului, de 1 și 8 martie. Și asta, în plin Parc Național, cu floră și faună rară sau protejată. De fapt, nu le făceau rău, Ofereau solului ocazia să respire, naturii, prilejul de a produce alte plante și îi transplantau pe ghiocei, îi relocau, cum s-ar zice. Prin ghivecele altora, grădini, birouri de cucoane.
Numai că, nah! Dacă pădurarul dojenește blând, șeful ăl mare aude povestea și se face foc și pară; a doua zi, le și pune gajbeților bariera-n nas! Mai intrați voi de cărați, pofta-n cui să mai furați! Să iei ghiocelul, doar cu buchețelul, nu cu portbagajul, nici cu atelajul!