Scris de: Kay Jay
Ținuta vestimentară a Primei Doamne la ceremonia de la Cotroceni a stârnit o avalanșă de comentarii pro şi contra. Unii au făcut șoc, alţii zic că a fost super OK, pe stilul ei, fresh, şi nu trebuie să rămânem setaţi pe sobrietatea stil “dangăt de clopot” gen Maria Băsescu.
Stilista Adina Botoxatu, adică un summum al stiliştilor din România, dacă ne luăm după presa care a guiţat ieri mai ceva ca bietul porc căsăpit de Ignat cu câteva lovituri nesigure de cuţit în gât, că “stiliştii au desfiinţat-o pe Carmen Iohannis”, a trâmbiţat încreţind nasul, a rotit ochii vultureşti cu mânie proletară şi ţuguind buzele, a conchis că nu-i place. Fără a vedea imaginile, am fi crezut, sideraţi, că prima doamnă a purtat ceva atât de scurt încât să ne bucure privirile nu doar cu picioarele frumoase, ci şi cu nuanţa asortată sau nu a bikinilor şi că rochiţa cu pricina e un soi de voal cu dantelă de o transparenţă strigătoare la Cer. Dar, nu, era o rochiţă fără mâneci, frustrant de veselă pentru morga macabră a Adinei Buzatu, Mircea Badea şi alţi comentaci pe care-i mănâncă buzele când nu au ceva funduri de pupat.
Deci, stiliştii Adina Buzatu a zis, sau, au zis, whatever: “La doamna, ţinuta este nepotrivită pentru această ocazie, atât din punct de vedere cromatic, cât şi al croiului. Rochia trebuia să fie cel puţin două palme mai lungă de glezne şi cu mâneci trei sferturi peste a treia falangă, obligatoriu de culoare închisă, datorită solemnităţii, dintr-o o ţesătură de forma unui mare pătrat în care se acoperă din cap până în picioare, ori un caftan lung. Abaya acoperă tot corpul în afară de faţă, picioarele de la gleznă în jos şi mâinile. Poate fi purtată cu niqab, un voal care acoperă toată faţa în afară de ochi. Mănuşile lungi şi negre pot fi o opţiune”.
Purtarea ţinutei sobre recomandate de Buzatu implică întărirea legăturii dintre soţ şi soţie, încrederea şi respectul din partea membrilor societăţii, blocarea căilor ispitelor şi poftelor sufleteşti. Hijab-ul trebuie să fie lung şi să acopere tot corpul cu excepţia feţei şi a mâinilor, mulat pe corp şi să nu aibă culori atrăgătoare, trebuie să nu se asemene cu veşmântul bărbătesc, să nu fie transparent şi să nu semene cu hainele necredincioaselor care avortează sau nu fac copii.
Desigur, stilistul vestimentar a precizat însă că gafele de acest fel erau de așteptat și se oferă să o consilieze pe prima doamnă în tainele împopoţonării protocolare, contra costuri grele.
Carmen Iohannis a purtat o haina mult prea scurtă pentru un eveniment atât de lung. Corurile de bocitoare nesexate de ceva ani şi ofuscate şi pudibonzii ale căror organe sexuale nu măsoară nici măcar cât tivul rochiţei primei doamne, s-au raliat protestului Adinei Buzatu şi solicită ca toaletele soţiei preşedintelui să fie croite din draperiile cele mai închise la culoare ale Cotroceniului, pentru a nu trece lumina soarelui şi nici razele X ale diferitelor dispozitive de urmărire.