Aproape nesemnalat în presă, Barna s-a vaccinat și el miercuri. Sau, poate, jurnaliştii, obişnuiţi să-i tot ridice mingi la fileu în campanii, puși în fața imaginii de ”Dănuț sportiv”, pe scăunel, cu mânuțele goale și neavând de etalat nici pe departe ansamblul de fibră de titan cu care Klaus ne-a uimit pe toți, în care acul seringii aproape s-a îndoit, au trecut evenimentul la index și au preferat să îl ascundă cam sub preș, pentru a nu dăuna imaginii useristului.
Ca un veșnic tânăr şi neliniștit ce este, Barna și-a luat tricoul fără mâneci, dar, din grabă, a uitat să-și pună și mușchii, așa că, entuziastele sale admiratoare au rămas oricum cu buza umflată, noroc cu botoxul.
Și nu numai că și-a tras pe el tricoul fără mușchi, dar l-a uitat acasă şi pe Dacian. De fapt, de Dacian n-am mai auzit cam de multișor, ori procentele infime ale PLUS l-au trimis într-un colțișor mai puțin vizibil. Noi credeam că Cioloș îl trăgea în sus pe Barna, când colo, uite că nu era deloc așa… acum e USR- MINUS (Cioloș). Deh, se mai înșală și geniile uneori.
Scris de: Kay Jay
