Cum slăbești la mare? Nisipul e soluția perfectă. Și mumiile făceau asta!
Coșmarul dintotdeauna al domnișoarelor și doamnelor pare să ia sfârșit. Diete chinuitoare, aproape imposibil de ținut, ore istovitoare de lucru la sală, alergat ca bezmeticele, bicicletă, înot, operații de liposucţie și lipoaspiraţie, împachetări cu ciocolată și tot felul de bălării, micșorare de stomac… pfff!
Ca să intri armonios în haine ori să mergi la mare fără spaima că celelalte vor râde de șuncile și celulita ta, noi avem soluția optimă. Nisipul de pe plaja mării!
Cel mai imbatabil argument este că şi mumiile făceau asta și s-au păstrat suple și întregi mii de ani.
Păstrați creierul – dacă aveți -, precum și organele interne, deoarece o să mai aveți nevoie de ele. Unii încercau şi prin statul zile în șir în sare, însă soluția cea mai optimă și ieftină era nisipul fierbinte al deșerturilor. Când vi se pare că ați devenit suficient de slim, vă spălați trupul, apoi îl înfășurați în bandaje tratate cu rășină, carbonat de sodiu și uleiuri aromate, impermeabile și antimicrobice. La final, vă așezați în sarcofag… ăăă… șezlong.
Scris de: Ouatu Hăineală
