Scris de: Kay Jay
Formidabil, uluitor, senzațional, plm! Un grup de cercetători de la Institutul Inimii Catena au descoperit de ce mor maneliștii de inimă.
În urma studiilor aprofundate și al disecțiilor, uneori, cu zbaterea subiecților, s-a descoperit că inimile maneliștilor sunt atât de afectate de răfuielile, luptele intestine și efectele tensiunilor acumulate din cauza dragostei, a dujmanilor, plângerii neamurilor duse, a geloziei și străduinței pentru a face bani, încât s-au modificat substanțial, ajungând să arate ca niște cactuși. Unui celebru manelist, încă în viață, îi cânta mama lui când era mic: „Ești un cactus mic și rău” şi bietul pitic a fost atât de marcat pe viața lui, încât suflețelul lui amărât s-a transformat cu adevărat, într-un cactus. Inimile acestea sunt greu de tratat, uneori, se rezolvă în famiglie doar cu metoda „te tai și te-mpuşc, măi frate!”, după care, oamenii legii vin cu fărașul. Alte cauze care duc la îmbolnăvirea inimilor de maneliști și chiar de manelari, care sunt fanii lor: hoprimarea, persecuția, discriminarea.
Iată şi exemple din prohodurile lor, referitoare la inimă: „La la la la.. la inima mea, Dac-ai ajuns aicea nu te mai scot din ea ” (probabil se referă la un obiect pătrunzător, ascuțit); „La inima mea, foc parcă ai aprins” (ceva cu piromani); „Arde inima, arde pentru tine, Să ți-o fur din piept, să o păstrez la mine” (trafic de organe); „Taci inimă! Si nu mă mai lovi. Taci inimă! Iar mă faci să fac prostii.” (infarct, clar!); „Of, viața mea, Of, inima mea!” (dureri atroce în piept); „Inimă de Salam, Inimă de roman”, şamd.