Neștiri de actualitate

Alertă de gradul zero la Marea Neagră – salinitatea se datorează ureei din pipi

Scris de: Gotovel Defecteanu

Alertă de gradul zero în Marea Neagră – cercetătorii români, împreună cu cei bulgari au constatat o creştere a salinităţii Mării Negre în sezonul estival, în mod deosebit, pe litoralul românesc.

Salinitatea creşte cu aproape 50% în zona plajelor româneşti, ca şi nivelul apei, ridicat tot în acea perioadă. Care este explicaţia? Sarea care se usucă după ce ieşi din apa mării, nu este de fapt sare, ci uree cristalizată. Studiile au dus la concluzia că acesată creştere a indicelui este datorată urinei. Oamenii civlizati urinează în apa mării în cantităţi mari datorate consumului execesiv de bere la pet, care creşte diureza. Scăldatul în apa cu urină face bine la ten, păstrează bronzul, împiedică apariţia ridurilor, tratează conjunctivitele, iar dacă din greşeală iei o gură de apă, nu-ţi face griji, face bine la gâlci, deci n-o vomita!

Lipsa WC-urilor nu constituie o problemă, românii adaptându-se foarte repede în apă, iar cei mai civilizaţi se duc în boscheţi, dacă există; dacă nu, face fiecare cum poate şi unde poate, mulţi au adoptat comportamentul câinilor şi stropesc roţile autoturismelor. Dacă n-ai 3 lei în buzunare să faci un pipi la toaletele puţine şi alea, insalubre, din restaurante, ca măcar să te uşurezi în mediu controlat, n-ai decât să faci pe tine, antreprenorii români în turism lăsându-te fără alte opţiuni.

 Dacă înoţi mai către larg, aflându-te în concediu, s-ar putea să vezi în faţa ochilor tăi relaxaţi, la linia orizontului, că îţi taie calea un rahat plutind agale pe valuri.

Cercetătorii mai spun că oamenii urinează aşa des în apă datorită presiunii valurilor, care masează şi stimulează vezica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com