Neștiri de actualitate

La Sfinxul din Bucegi n-a apărut nicio piramidă, doar Șoșoaca, în întreaga Sa fală

Duminică, fro câteva sute de turiști, printer care și bivolari au urcat pe platoul Bucegi, la Sfinx, așteptând să vadă, conform legendei  lui Coruț,  apariția unei piramide energetice, bineînțeles, cu puteri miraculoase.
Ca de obicei, nu a apărut nicio piramidă, nici spectrul lui Burebista, nici faraonul Kheops în persoană, nici Anubis, nici zeița Bendis, nici măcar Guru Bivolaru, dar, în schimb, a apărut, în toată fala ei, duamna Șoșoacă, propovăduind ceva religie amestecată, cu Dumnezeu, zei egipteni, daci de rasă pură și lupi străvechi,, energii, tuneluri, urinoterapie,  genomul uman, măști infectate și doctori criminali, cipuri și mama Rusia.

Odată cu apariția doamnei senator s-a lăsat și întunericul, unii zic că de la măreața sa umbră.

 Numai că, nu se știe dacă duamna a convertit pe careva ori doar s-a integrat în spirală și în absolut, că acolo are destul loc, însă unii participanți au trebuit sa fie salvați de salvamontiști, că i-au prins gerul și bezna pe acolo și se mai auzeau și lupii urlând, bașca, au rămas cu buzele umflate că n-a apărut nici dracu’.

Ceva lumină a fost, dar numai de la lanternele telefoanelor mobile, frontalele salvamontiștilor veniți să salveze mâna de gură-cască de acolo și de la utilajele de deszăpezire și macaraua adusă special pentru propovăduitoarea roșie… la față. Probabil de la ger și furii.

Scris de: Ouatu Hăineală & Dr. Mabuse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com