Metroul Bucureștean va avea WC ecologic
Scris de: Gotovel Defecteanu
Venind în întâmpinarea problemelor călătorilor, dar și ca să justifice operările la tarife, Metrorex se simte obligat să aducă noi îmbunătățiri călătoriei deja scumpite, cu metroul. Analizând cererile călătorilor, ca în orice tren care se respectă, în fiecare garnitură de tren va fi amplasată o toaletă ecologică, frumos mirositoare şi cu un rezervor încăpător, nu ca la CFR, să deversăm mizeria pe sine.
Decizia a fost luată de șefii regiei, iar cu problema toaletelor se confruntă toate orașele mari ale României. Când te cheamă natura, te cheamă şi gata, iar o treabă nefăcută la timp, se face singură, mai ales dacă petreci mai mult de 15 minute în tren. Într-o astfel de situație destul de neplăcută, o toaletă e binevenită. Aceasta va fi amplasată în ultimul vagon al garniturii, iar taxarea se va face similar cu introducerea fiselor sau bancnotelor în automatul de cafea. Toaletele vor fi dotate cu senzori de calcularea volumului și greutății dejecțiilor, astfel că prețul va varia între doi lei pe treaba mică și 3 – 4 lei pentru treaba mare, în funcție de cât de mare este treaba.
