Neștiri de actualitate

Precizări de ultimă oră; autobuzul căzut în Dâmbovița voia să se sinucidă

Un tânăr autobuz lovit de depresie a încercat să se sinucidă săptămâna trecută, aruncându-se în Dâmbovița.

Semi-tragedia s-a petrecut într-o dimineață de sâmbătă, când, sătul de atâta caniculă asociată cu tot felul de miasme umane, dar și lovit grav în bucși, planetare și alte componente motorii datorate gropilor și a traficului infernal din Capitală, acesta a încercat să-și pună capăt zilelor. Surse din cadrul anchetei spun că, potrivit mărturisirilor ulterioare, din cauza caniculei, el ar fi vrut să se răcorească în râul Dâmbovița. Nu șoferul, ci autobuzul de nouă generație adus din Turcia, unde era mai ieftin și mai bine și ăia nu bagă apă în motorină. Toată lumea suspectează însă că autobuzul trăgea să moară. Ulterior, acesta a fost resuscitat.

Domnul Barna, candidat la președinția României, susține ca dacă era el președinte, autobuzul nu ar fi avut tendințe nici sinucigașe, dar nici sete nu i-ar fi fost.

Scris de: Gotovel Defecteanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com