S-a lămurit misterul busuiocului corupt ce a generat coșmaruri visătoarelor la Aquaman!

busuioc sub perna

Începutul de an nu a fost unul fericit pentru patronul unui cunoscut lanț de magazine naturiste, el aproape ajungând în pragul falimentului după noaptea de Bobotează. Cu siguranță, vă întrebați ce legătură are această noapte celebrată de ortodocși cu necazul domnului în cauză. Ei bine, tocmai obiceiurile practicate în această noapte specială din an i-au venit de hac.

Totul a început în depozitul central al marelui lanț de depozite unde se afla întreg stocul de busuioc ce urma a fi livrat în magazinele din toată țara, spre a fi pus în vânzare domnițelor care-l puneau sub perne în dorința de a-și visa ursitul. Însă, ceea ce nu a anticipat nimeni, a fost faptul că, din cauza valului de ger polar cu care meteorologii ne amenințau de săptămâni bune, depozitul a fost invadat de șoareci, el oferind un mediu propice pentru adăpostirea acestora. Astfel, întreg stocul de busuioc a fost alterat de urina și fecalele rozătoarelor. Nimeni nu s-a sesizat însă cu privire la acest aspect, astfel că busuiocul a fost livrat fără probleme către destinatari.

Acum se ajunge însă la momentul culminant, care a generat nemulțumirea a mii de românce. Busuiocul fiind alterat, sau corupt, cum zic americanii, a pierdut darul său miraculos, astfel că toate tinerele domnișoare care l-au folosit şi-au visat ursitul greșit. Nu vă puteți imagina dezamăgirea și chiar groaza acestora când, în loc de Aquaman și noaptea umedă la care aspirau, multe dintre ele au avut coșmaruri cu peștele cartierului, care le trimitea la produs, iar cele care și-l imaginau pe John Snow s-au ales cu un Grinch morocănos.

Patronul a declarat presei locale că va lua toate măsurile necesare pentru a remedia neplăcerile cauzate și pentru a îndeplini personal visele domnițelor dezamăgite, bazându-se probabil pe faptul că este văr de-al 9-lea cu Borcea.

Noi îi urăm “succesuri”.

Scris de: Eli Viperescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.