Politic

Desființăm alegerile. Nu-și mai au rostul!

Scris de: Kay Jay

Alegerile așa zis democratice pot deveni amintire. Pur şi simplu, nu-și mai au rostul. Cât timp comozii, haterii, dezamăgiții şi sictiriţii sunt conduși de sloganuri kremliniste de genul „Toți sunt la fel” şi nu-și mai mișcă fizicul la secția de votare, atunci să nu-și mai plângă soarta şi să nu mai urle în Piața Victoriei la Lună, degeaba, că pe Liviu oricum îl doare fix în cur şi vine cu tone de represalii.

La vot sunt mânați cu entuziasm proletar, în urma unor campanii propagandistice învățate de la frații ruși, fix asistații sociali care primesc milioane fără să presteze muncă în folosul comunității, fiindcă primarul nu le taie ajutoarele tocmai ca să meargă să voteze, mamele eroine de etnie, care primesc oricum alocații, ajutoare de handicap şi multiple alte beneficii, fostele proletare cu permanent Sărmăluța, așa, din principiu; protesta(n)tarele de la Cotroceni, Floricica dansatoarea ( dar nu suntem siguri, fiindcă nu mai e Iohannis dujmanul poporului), Doreii naivi îngrășați din bere şi nu cocoșați de muncă, bujetarii care chiar au crezut ca vitele că Liviu le dublează salariile sau că le mai pune 25% şi, desigur, specimenele de la Vox Populi, ăia care, indiferent de întrebare, răspund „nu știu eu nu sunt de aici”.
Ah, daa, şi ca să nu muriți proști, PSD-ul mai e votat de ăia cu funcții la partid şi de adevărații beneficiari ai măririlor uriașe de salarii și pensii. Interes di(n)rect, nah…

Oricum, tot PSD-ul câștigă alegerile, indiferent cât haos, prăpăd şi sărăcie aduce. Câte autostrăzi nu face. Câți primari şi administratori de județe îmbogățește. Câți amărâți iau calea străinătății. Câți rămân pe drumuri şi disperă. Justiția își ia mereu pumni în bot numai să nu-i mai sâcâie pe distinșii politicieni. Privatizații primesc ciocane-n freză şi sunt măturați din peisaj cu măsuri îngrozitoare. ANAF rupe dinții oricui. De la vânzătorul de urzici, la artist şi IMM, la firma ce aduce serioase beneficii statului. De la anul, salariații își vor plăti singuri dările (sa vedem de unde!). Femeile cu 3 copii ies la pensie cu 6 ani mai devreme, de parcă n-au avut concediu maternal. Învățăm după manualul de sport. Peste toate, vine Dragnea și zice: „Încă, legile se dezbat şi se aprobă în parlament”. Adică, stați așa, că vedeți voi pe dracu dictatură, de la anul! Kim Jong-Un e mic copil!

Aşa că, la ce să mai organizăm alegeri? Hai să-i lăsăm să ne termine, să trăiască singuri, cu ai lor, amante, nepoți, cumetri şi fini, să-și producă singuri, să fie fericiți şi liberi! Hai să crăpăm. Sau nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com