Ghiţă TV: Partidele să scoată penalii afară din închisori!

Sebastian Ghita

Scris de: Kay Jay

Guiţă TV, pardon, Sebastian Ghiţă, proprietarul RTV, actualul OTV, nu ştim de ce, dar avem un sentiment de deja vu vis a vis de el şi Dan Diaconescu, mai ales referitor la finalitate- , s-a zborşit în direct într-o emisiune, că partidele ar trebui să facă front comun şi să inventeze o lege, ceva, pentru a scoate penalii din puşcării.

„Cum este posibil să fim mereu acuzaţi şi arătaţi cu degetul, să fie toată Europa cu ochii pe noi, să fim ciuca bătăii, doar fiindcă puşcăriile noastre gem de penali corupţi? Dumneavoastră vă simţiţi bine ştiind că aveţi colegi de partid penali, în puşcărie?” s-a răţoit acesta la invitaţi.

Ghiţă va fi autorul unui proiect de lege prin care toţi politicienii corupţi vor fi graţiaţi, ba, mai mult, li se vor returna averile dacă le-au fost deja confiscate şi, ca reparaţie morală, vor fi primii pe listele pentru alegerile locale şi parlamentare, primind funcţii de conducere în cadrul partidelor şi vor avea şi imunitate totală pe viaţă.

Astfel, vom avea un parlament fără corupţi, partide fără corupţi şi infractori şi un guvern moralocrat, impecabil şi n-o să mai spună nimeni că România e patria hoţilor şi a penalilor.

Oops… greşim? S-au făcut deja toate astea? Atunci, ne scuzaţi, noi trăiam cu sentimentul, ca nişte fraieri ce suntem, că ne aflăm într-o ţară civilizată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.