Halloween electoral – Morţii cu morţii și viii cu viii, cu toții la urne
Scris de: Gotovel Defecteanu & Ouatu Hăineală
An electoral în România şi Halloween la americani, alegeri prezidenţiale la noi, reînvierea morţilor la ei. Şi a morţilor mă-sii. Dar şi la noi. Cohorte de decedaţi din Teleorman şi zombies din întreaga ţară se încolonează frumos, împleticindu-se după ce au fost formolizaţi bine cu extracte lichide de pufoaică sau hamei şi merg împleticiţi la urne, duminică. Funerare, sperăm.
Şi alienaţii votează. Nu ăia, ufologii, nici fanii lui Alien cel creat de regretatul H.R. Giger, ci alienaţii mintal, cei care scot limba bălind, rotesc ochii, gângăvesc, sau îşi ţin boala sub control luând medicamentele şi nu prea dau semne. Deşi n-au liber la vot şi teoretic nu ar trebui să fie înscrişi pe listele de electori, ei bine, uite-i că apar din pământ de flori, din loc cu verdeaţă, fuga de la psiho-pupu, de unde-or fi şi merg la vot, musai “pe-ala cu trandafiri, primul, ai înţeles?”. Horror, nu alta!
Un lucru bun pentru mulţi votanţi vii şi morţi de la noi este că sărbătoarea americanilor e celebrată odată cu europenizarea şi globalizarea, şi în ţărişoara noastră. Coincidenţa este una preafericită. În anii electorali trecuţi, morţii îşi exercitau drepturile constituţionale sacrosancte bifând aleşii pe bandă rulantă, chiar dacă, teoretic, ei nemaifiind pe această lume, deci, imateriali, nu prea mai beneficiau de ele, poate doar de pomeni, dar fiind oameni cu lungi perspective înainte, chiar cu o eternitate, au tot timpul să se gândească la bunăstarea familiilor lor chiar şi după marea trecere. Alţii, chiar dacă tupul este nemort, ei umblă, au creierul într-o stare semipermanentă de moarte cerebrală şi, de asemenea, votează.
Fenomenul votului postum era exercitat, ca şi acum, pentru partidele de culoare roşie şi cu tentă doctrinară comunistoidă, explicaţia pertinentă venind de la parapsihologi: decedaţii avuseseră un trăi decent în mare parte în regimul comunist, crescând orătănii prin acareturile unde le pitulau de partidul care venea să-şi ia cota, iar nostalgia îi îmbia să voteze iar şi iar de câte ori aveau ocazia şi li se solicita votul prin diverse forme oculto-spiritiste. Aceştia au senzaţia că votând, îl pot rematerializa pe defunctul împuşcat la Târgovişte, pentru a reveni la cârma ţării, asistat, bineinţeles de un vicepreşedinte, în persoana lui Ion Iliescu, care să le dea apartamente, Dacii şi serviciu.
În viitor se preconizează o schimbare în bine, având în vedere criza demografică din România, sporul negativ fiind în trend prin escaladarea numărului de decedaţi faţă de născuţii vii. Astfel, cetăţenii cu sânge în vene, dar fără sânge-n instalaţie au şansa să voteze în posturi de conducere persoane decedate, în speranţa că le va fi mai bine atât lor, cât şi defuncţilor.
Guvernul a emis zilele acestea o ordonanţă de urgenţă prin care, dacă Victor Ponta nu iese preşedinte nici din turul II, va fi organizat şi turul III, chiar de Sf. Andrei.
