„Mi-a dat la operație, m-a lovit la păsărică!” | Firuțo, trimite-ți cocoșii la luptă, nu găinile!

Nicusor Dan

După ce n-a fătat niciun ou fertil timp de patru ani, primărița care este pupila părintelui găinilor ce nasc pui vii, Firea şi-a trimis la atac într-o caricatură de stil mafiot, fiindcă interlopii de serviciu ai partidului probabil ţineau trena altcuiva, un pretins cocoş de luptă, pentru a pune pumnul în gură lui Nicuşor Dan, care încerca să ţină o conferință de presă în stradă.
Beleaua e că, pretinsul cocoş de luptă era… găină şi mai şi curgeau fulgii din ea ca din pernă.  Şi ca să fie treaba treabă, s-a mai făcut şi de râsul curcilor, cotcodăcind ridicol, de parcă ar fi depus un ou, până a reuşit să enerveze asistenţa de pe margini, care a început să-l ciugulească de aripi şi să-l ia la şto.

Ceata lui Piţigoi, atingi unul, zbiară cât doi! Tot aşa şi găinoiul ăsta care, când a strănutat Nicuşor Dan către el, s-a dat grav lovit în aripă şi a început să cârâie isteric, ţopăind de pe un picior pe celălalt, ca distinsele doamne prinse la ciordit: „Uitaţi-vă la el, mă împinge cu o violenţă ieşită din comun. Mi-a dat la operaţie, m-a lovit la păsărică!” Instinctiv, tot timpul cât a bătut câmpii neinvitat pe lângă Nicuşor, păsăroiul a ţinut mâinile protective, la păsărică, parcă ferindu-se de smardoiul duşmanului de clasă, poate-poate îi pleacă vreun croşeu de dreapta şi-i turtește ciocul, cum ar fi meritat.
Mă, tanti Firea, alegerile oricum le pierzi. Bucureștiul nu e coteţ de galinacee. Măcar, data viitoare trimite-ți în luptă vreun deținător de „oo” veritabile, ori mergi chiar matale, cu bărbia ta semeaţă ca un cot de oltean, că dom’şoara pe care ai trimis-o tocmai pare că şi-a făcut operaţie de schimbare de sex.

Scris de: Kay Jay

One thought on “„Mi-a dat la operație, m-a lovit la păsărică!” | Firuțo, trimite-ți cocoșii la luptă, nu găinile!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.