S-a decis! Vom avea parlament interimar
Scris de: Kay Jay
Consultările de la Cotroceni dintre președinte, partide, sociologi, reprezentanți ai societății civile, ONG-iști, oamenii de pe stradă și politologi dau și nu dau rezultate, cei mai mulți ridică din umeri, cu anticipatele sunt și nu sunt de acord, pe motiv că în scurt timp s-ar întoarce aceleași personaje, așa că, în unanimitate, s-a luat o hotărâre-șoc.
Tot la mâna partidelor politice s-a lăsat luarea deciziei, pentru a ieși odată din criză. Vom avea parlament interimar!
Acesta va rămâne în funcție de la investire până la alegerile de drept, din 2020. Singurele nelămuriri derivă din formula ce îl va alcătui și din distribuirea mandatelor.
O primă variantă vizează ca actualul parlament să înghețe, adică, fiecare își va păstra funcția și locul, indiferent de temperatură sau direcția vântului. O altă variantă prevede ca toți actualii parlamentari să fie trimiși acasă și înlocuiți cu următorii pe liste, care nu au reușit în actuala sesiune. A treia formulă include parlamentari numiți direct de șefii partidelor politice. O altă variantă de parlament ar putea fi formată din persoane înregimentate sau neînregimentate politic, care să își câștige locul prin concurs, în urma unor probe stabilite de reprezentanții străzii. În fine, o altă versiune îl vizează pe Tudor Chirilă drept consilier prezidențial sau președinte al Senatului, în caz că se întâmplă ceva cu președintele, acesta poate deveni automat șeful statului și toate problemele din țară se vor rezolva de la sine.
S-au găsit, în urma unei runde de consultări speciale și ultimele două soluții: HCL și H2SO4. Vom reveni cu detalii.
