Politic

Tablourile cu Dragnea lăcrimează. BMW-ul iubitei pus sub sechestru, Dragnea la un pas de căpăstru

Scris de: Kay Jay

Tablourile cu omul nr.3 în stat lăcrimează. Unele plâng de-a binelea. „Semn rău, maică!” explică doamna simpatică cu mopul, care face curat în biroul lui dom’ Liviu.

DNA caută averea ascunsă a lui Liviu Dragnea. „Ce înseamnă 100.000 de euro pentru mine?” Chiar așa… un fleac, că ne-ai ciuruit pe toţi! O să ajungă şi-n Brazilia ăştia cu verificările.

Au încercat ceva mitinguri de susţinere, da’ eşafodajul era cam putred şi ălea câteva babe s-au prăbuşit cu tot cu tablourile lui Dragnea şi fără ultimii lor dinţi.
Acum, ai lui, ca nişte copii mari ce sunt, ce să facă? Păi, la mintea omului de la Vox Populi: ameninţă c-o dau jos pe Codruţa şi că suspendă Preşedintele. Adică, băăă, cum vă permiteţi să vă luaţi voi de domnu’ Dragnea, voi atentaţi la independenţa Justiţiei care vrea să-l facă ţap izbăşitor şi să-l bage la pripon… prison, cum o fi!

Oricum, poPULAritatea lui dom’Liviu e praf pe reţelele de socializare. Evul Mediu păleşte la originalitatea torturilor, omu’ de rând îşi imaginează cum i-ar prii tratamentul cu plumb, iar directorii de închisori se felicită că au făcut destul spaţiu pentru lotul special aflat pe ţeava DNA, iar protestatarii ăia nesuferiţi bagă mare, taman când e omul la necaz şi nici la 1 Decembrie, nu e pe listă. Noroc cu fratele lui Soros, OLAF ăla!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com