Georgescu, copilul nenăscut al lui Iliescu cu Ceauşeasca

leana iliescu georgescu def

Purtat de un vultur în cioc, peste crestele semeţe ale Carpaţilor şi slobozit cu grijă infinită în apele unduioase şi reci ale unui izvor de munte, hrănit apoi cu lapte pur de o lupoaică ce sărea cu el agaţată de sân, din piatra-n piatră şi apoi înţărcat cu zmeură, aşa a apărut pe lume domnul nostru Călin Georgescu.

O binecuvântare pentru noi şi omenire.

De mic călărea ursul carpatin şi capra săltăreaţa a Carpaţilor şi, aplecându-se, asculta pietrele şi astfel vorbea cu strămoşii neamului românesc; Decebal, Ţepeş, Zelea Codreanu, Gheorghiu Dej, Şi cu străbabele. Ana Pauker, Elena Ceauşescu.

Astfel, micul Călin a început să vorbească şi cu Mesia, cum bine zice el şi Mesia i-a promis că va veni, pentru Călin Salvatorul Neamului, în România, dar şi pentru omenire.

Însă, gurile rele spun că, de fapt, judecând după asemănarea izbitoare, statură, etate şi iubirea faţă de ruşi, acesta ar fi… copilul nerecunoscut al Ceauşeascăi cu Ion Iliescu!!!

Fraţilor! Doar uitaţi-vă la ei trei în această poză rară de arhivă!
Bineînţeles, oamenii sunt răi şi gura lumii slobodă, dar asemănarea e uluitoare!

Scris de: Ouatu Hăineală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.