Scris de: Gotovel Defecteanu
Vă scrie un votant indignat. Un om de bine care vede cum se umflă tărâţa-n dumneavoastră şi vă androginizaţi cu fiece ieşire la rampă. A avea sexul femeiesc la purtător, pentru dumneavoastră, devine ceva tot mai imoral, mai ales că deja v-aţi îndeplinit nobila şi sacra misiune de a fi gestantă şi a da naştere la copii vii. Doamnă – cum v-o mai chema, că după soţ nu, senator PSD şi cum vă zice poporul, madam Curveanu Ştirea, ziceaţi cum câteva zile: “cine n-are copchii nu e împlinit şi nu e satiscăfut de fameleonul lui pe persoană fizică” şi că având în consideraţiune acest aspect, se pare că e în discuţie taxa pe burlăcie. Adica bre madam, ca să fiu delicat, asta e taxa pe coaie tari la masculii ne cositoriţi – pardon, căsătoriţi şi cea pe ovare inflamate la femei ne(fe)nuntite. Acu` rog pe doamna în cauză să treace la verificat şi pipăit coaie tari, ca să ştim şi noi, viitorii contribuabili cum plătim, pe mărimea coiului sau pe tăria lui, în funcţie de dimesiuni sau de circumferinţe? Va fi taxă anuală, sau trimestrială?
Acum mai vine o întrebare, cuplurile gay cum se pot taxa, tot pe dimensiunea şi circumferinţa coiului, sau îl taxează decât pe cel care muşcă din pernă (că homosexualii sunt de două feluri, cei care suflă în ceafă şi cei care muşcă din pernă)? Cu fetele cum facem, madam? Le măsurăm valorile hormonale să vedem cât de inflamate sunt ovarele, sau se fac teste doar pe starea de agitaţie, cu cât sunt mai turbate şi nevricoase, aşa, ca dumneavoastră, că problema e mai mare cu cât sunt ovarele mai inflamate, nu de alta, dar să ştie fetele să îşi aleagă ginecologul potrivit?!
Am şi eu o propunere: pentru plata acestor taxe să se deschidă cabinete ginecologice în primării, ca cetăţeanul plătitor de taxe şi impozite pontiene (fără număr) să fie consultat şi pipăit la ouţe, iar doamnele şi domnişoarele, la “demisol” şi, aceste cabinete se vor dota cu aparate de măsurare a valorilor hormonale; cu cât sunt mai mari, să fie taxa mai mare. Şi taxa asta să fie instituită de la vârste fragede, avand în vedere că fetele, la 13-14 ani, unele din ele au şi copii, iar copiii fac sex deja din clasele primare. Sfat: pentru cei descurcăreţi, puteţi face “una mică” înainte de consult cu câteva ore, să vă scadă valorile şi să-i fentaţi cu taxa.
Eu mai am o propunere, doamnă Grobiela Firea: de ce nu veniţi dumneavoastră personal să-mi pipăiţi mie ouăle, să vedeţi dacă-s apt să procreez, ca să vă pipăi şi eu pe dumneavoastră, aşa cum se cuvine şi stabilim plata, aşa, între noi.
Cu respect!
Nu le dati idei: il trimite pe Bombonel la numărat de oua si pe Mazare la palpat ovare!!!
Cât privește beleaua cu primăria, protestez vehement! Nu te gândești că dai apă la moara stricată a Pontificatului Carbaxin care atât așteaptă pentru a mai pune un bir pe mecla bizonului contribuabil docil, sărac, prost, sportiv și rău alegător? Io propozez ca firoscoasa și firobăgata să-l contacteze prin organe pe preadetotfericitul care să binecuvânteze un pelerinaj la hoaștele din Voluntari, iar Pandele, că tot e bănuit de Bă sescu de lucruri necurate, pentru iertarea păcatelor să dea din bugetul casei mese pelerinilor, trei zile și trei nopți…
Pai preacurviei sale de madam Firea i-ar prinde bine sa scarpine la boase o natie intreaga, personal cred ca ii va face mare placere !!!