[xyz-ihs snippet=”Gotovel-Defecteanu”]
Se pare că există posibilitatea ca, după data de 16 noiembrie 2014, viitorul guvern să impună o dictatură religioasă. Foarte multe state din lume adoptă dictatură militară, se pare că la noi, find un stat mai atipic şi cu oameni deosebiţi de restul lumii, dictatura va fi cea ortodoxă, strămoşească şi străbăbească. Alierea şi nu alienarea Bisericii cu PSD duce la dorinţa părţilor ca preşedintele să fie creştin-ortodox, deoarece se pare că d-l Johannis, fiind de altă religie, nu va fi agreat de BOR din simplul motiv că există posibilitatea ca subvenţia pentru construirea Catedralei Bântuirii Neamului să fie retezată. Se pare că astfel, BOR va deveni prima putere în stat după acest vot. Regulile vor fi simple:
– În cârciumi se va cânta numai muzică religioasă, cu orchestra alcătuită din preoţi la instrumente şi voci, iar măicuţe pe post de baking vocals.
– Bisericile îşi vor deschide localuri pentru nunţi şi botezuri şi alte sfinţiri şi inaugurări. Sfinţirea se va face doar pe bază de înscriere şi programare.
– Pentru cei dornici de streaptease şi cluburi, BOR are în plan deschidere unor localuri în care vor fi angajaţi preoţi şi călugăriţe, iar streaptease-ul va fi făcut numai în ritualuri de exorcizare, cei posedaţi vor fi biciuiti de către călugăriţe dacă sunt de sex masculin, sau de călugări dacă subiecţii sunt de sex feminin. Se va păstra lenjeria intimă.
– Orarul acestor localuri va fi de maxim de 10 ore, 10-22, cei prinşi pe străzi după această oră vor fi duşi la biserică, alături de călugări şi călugăriţe, unde vor citi rugăciuni împreună, toată noaptea, rugăciuni de împreunare din cartea de rugăciuni sexuale care va fi scoasă la începutul anului viitor.
– Se va bea numai vin bisericesc, cei care deţin culturi de viță de vie vor fi obligaţi să le predea biserici, aceştia primind în schimb două rugăciuni în noaptea de Înviere şi un pupat de moaşte gratuit, fără stat la coadă.
– În magazine se vor vinde numai obiecte bisericeşti, cu chipul Preafericitului Daniel şi a înalţilor prelaţi; iconiţe, mătănii, lumânări inscripţionate cu sigla BOR şi cu chipul PF Daniel.
– Alimentele se vor vinde numai cu avizul BOR, care va consta într-o cruce, inscripţionată pe fiecare ambalaj alimentar şi nealimentar, este posibil să se raţionalizeze, având în vedere criza economică ce ne bântuie de 25 de ani.
– Condimentul de bază în mâncăruri va fi busuiocul, de altfel, foarte sănătos.
– Se va introduce obligativitatea ca în fiecare casă să se ardă tămâie, iar pentru cei alergici, va fi scos pe piață antialergicul la tămâie numit TĂMÂIOL.
– Fiecare cetăţean de origine română, nesocotind religia, va avea obligaţia, o dată pe lună să meargă la pupat de moaşte în locul cel mai apropiat deţinător de moaşte.
– Moneda naţională va fi inscripţionată cu chipul lui PF Daniel şi al tov. Ponta, alături de Sfânta Parascheva, Sf. Nectarie şi Arsenie Boca şi anume: bancnotă de 500 de lei va fi cu chipul PF Daniel, cea de 100 de lei cu tov. Ponta şi Daciana, cea de 50 de lei, cu chipul prea bunului tovarăş Iliescu, 10 lei cu Arsenie Boca, 5 lei cu Sf. Parascheva, iar restul vor fi inscripţionaţi pe monede, fiecare în ordinea valorii acordare de către conducerea partidului şi forul decizional al BOR.
– Ritmurile de manele se vor cânta de acum doar în psalmi şi molifte, pentru a nu mai transmite mesaje viciate către tineret.
– Șoferii vor fi obligaţi să aibă asigurarea auto BOR şi musai sfinţită maşina, astfel nu va fi înscrisă în circulaţie. Alături de aceste obligaţii, aceştia mai au îndatorirea religioasă de a purta la oglindă cruciuliţe sfinţite, iar în locul odorizantului auto se vor folosi sticluţe de mir cu chipul PF Daniel.
– Televiziunile vor emite după un anumit program, matinalul va fi religios, unde fiecare român îşi va spune rugăciunea de dimineaţă, că să alunece mai bine micul dejun, la prânz va fi o oră de rugăciune şi muzică bisericească, iar rugăciunea de seară se va face în post şi pioşenie, de mâncat oricum nu vom mai avea ce să mâncăm, iar mâncatul seara după ora 18 îngraşă.
– Canoanele pentru cei care nu ţin post şi păcătuiesc excesiv, vor fi judecate de către preoţii în a căror parohie se află fiecare şi vor merge de la muncă silnică pe viaţă la biserică, adică vor ajuta prin muncă silnică la ridicarea Catedralei Bântuirii Neamului, până la biciuri şi răstigniri pe cruce (vezi cazul Tanacu).
– Închisorile vor fi păzite numai de preoţi sancţionaţi disciplinar, se vor elimina gardienii, deţinuţii vor fi ţinuţi numai în post şi rugăciune, pe sistemul “apă paie şi bătaie”.