Pamflet, Satiră și Umor. Glumele care demască realitatea. Tot ce nu ți-a spus presa… de rușine.

Sportul național se schimbă; oina este înlocuită cu spartul semințelor

cupa spargatorilor de seminte

[xyz-ihs snippet=”Gotovel-Defecteanu”]

După cum știm unii dintre noi, sau după cum nu știm cei mai mulți dintre noi, sportul național al României este Oina, dar cum nu se vorbește nicăieri despre asta, mulți habar n-au.

Și de ce s-ar vorbi, că oricum nu interesează pe nimeni acest aspect, cu toate că există o federație română de oină, dar după cum spuneam, de ce sa ne agităm, de ce am aminti despre asta, când avem curve și țigani din belșug, pe care îi promovează posturile de televiziune zi de zi, cu precizie de ceas.

Guvernul României vrea să facă modificări în acest sens. Din calculele făcute de guvern a rezultat că, de ce să se bage bani într-un sport care nu e cunoscut de mai nimeni înafară de jucătorii lui, atâta timp cât asta n-are sens. Schimbările apar cam pe nesimțite, între timp luând amploare alte activități ale românului, cum ar fi consumul de semințe și râgâitul de bere, la care suntem campioni europeni. Aşa că, oficial și cu drepturi depline, sportul național va deveni spartul de semințe și râgâitul din bere.

Regulile sunt simple: cine sparge mai multe semințe într-un minut și în același timp bagă în el o cantitate mare de bere din cea mai ieftină și râgâie cel mai abitir, măsurându-i-se decibelii râgâielii, iese câștigător. Acest sport se poate desfășura atât individual, dar și pe echipe de câte 5. Denumirea federației, pentru că se va înființa și o federație a râgâitorilor de bere, se va numi Federația Râgâitorilor de Bere. Unele fătuce mai cu dare din… fund pot sparge semințe între, buci cu condiția majoră să scuipe şi cojile afară, musai pe jos.

Comentezi?!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top