Pamflet, Satiră și Umor. Glumele care demască realitatea. Tot ce nu ți-a spus presa… de rușine.

Când e frate lângă frate, se dă lumea la o parte!

[xyz-ihs snippet=”Gotovel-Defecteanu”]

Ministerul Sănătății și-a arătat disponibilitatea de a ajuta Italia în situația de criză în care această țară se află, de când pe data de 23.08.2016 au avut loc o serie de cutremure de mare magnitudine, soldate cu victime omenești și pagube materiale.

România, ca stat UE, va sări în ajutorul Italiei, ca şi colegă de “suferință”. Lista cu care țara noastră va ajuta Italia, este bine și inteligent întocmită, începând cu  studenții români care fac practică pe atlasul anatomic, pentru că materialul didactic de la universități a fost înhumat creștinește, până la medicii români, eroi ai unui sistem care se dezintegrează văzând cu ochii.

La capitolul echipament medical, lucrurile stau simplu; nu avem! Eventual, putem veni cu niște ambulanțe fără tuburi de oxigen, câteva radiografe de prin anii ‘60, încă funcționale, seringi de sticlă, cam un bax.

Îi mai putem ajuta cu niște dezinfectanti diluați care n-au fost încă distruși, făcuți de HexiPharma, cu câteva pachete de mănuși chirurgicale expirate și coapte, adică, în momentul în care le tragi pe mână se dezintegrează bucăți, nouă oricum nu ne sunt de folos, şi așa, nu are cine să opereze cu ele. Testele făcute pe mănușile din spitalele românești au arătat că sunt mai rezistente şi sterile mănușile din cutiile de vopsea de păr, făcute din nailon.

Vom merge pregătiți cu câteva infecții nosocomiale, care sunt foarte la modă: Clostridium Difficil, Stafilococul Auriu, Enterobacteria, Enterocociile, o cutiuță pescărească cu viermi din spitalul de arși și câteva lăzi de gândăcei, achiziționate de prin toate spitalele din ţară, să vadă și ei cum e să tratezi bio.

Guvernul Italian ne mulțumește oricum pentru ajutorul acordat.

Comentezi?!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top