[xyz-ihs snippet=”Kay-Jay”]
Cu siguranţă, atunci când mergeţi la vreo mănăstire, biserică sau în pelerinaje, aţi remarcat cel puţin una sau mai multe prezenţe ciudate, nişte apariţii clorotice, asemenea unor spectre, înveşmântate în linţolii cenuşii, cu basmale legate foarte grijuliu, la ceafă, cu cozi lungi, împletite, pe spate, cu pantofi negri, de mort şi uneori, cu mustaţă. Acestea se mişcă încet şi precis, asemenea unor omizi; au întotdeauna trasee prestabilite, îngână ceva cu pretenţie de psalmi şi execută un soi de gimnastică ciudată, cu genuflexiuni, aplecări repetate, flotări, ocolirea meselor din biserici, înconjurul lăcaşelor de cult. Adeseori pot fi văzute valsând cu mătura pe lângă altar sau ploconindu-se dinaintea preoţilor. Pleznesc de duvhovnicie, mai ceva ca sfinţii zugrăviţi pe pereţi. Brrr, îţi vine să scuipi în sân şi-ţi faci cruce după cruce; cu ăstea e ceva dubios, sunt aproape sinistre!
Dau impresia unor femei extrem de cucernice şi la locul lor, a unor neveste care au de ispăşit pedepse pentru fapte cumplite, a unor soţii, surori sau fiice de mormoni, sau, dimpotrivă, a unor fecioare care aspiră la un mire desprins parcă din icoane, timide şi umile, însă scanerul ager din privirea lor pătrunzătoare şi scânteile cu care te străfulgeră atunci când faci ceva ce contravine canoanelor stabilite de ele, te duc imediat cu gândul la nişte vipere care în loc să sâsâie, urlă ascuţit.
Mai mult ca sigur că, după ce, una din astea dă colţul, se preface în strigoi, iar după ce trece de colţ, dă vreun şut unui amărât de câine, apoi se duce la ultima înmormântare, poate prinde vreo legătură de mort sau o căiţă.
Să fie oare habotnice? DEX-ul zice că habotnicii respectă cu scrupulozitate exagerată prescripțiile religiei. E alegerea lor. Dar nu sunt habotnice, deoarece, aceste apariţii feminine, dar lipsite de feminitate, care fac parcă absolut totul ca să moară şi ultima fărâmă de poftă murdară din tine, sunt foarte zeloase, bigote, nişte fanatice orgolioase, care ştiu că e numai ca ele şi care par a lupta pentru o mântuire ce ţine de egoism, singure, independente, doar ploconindu-se şi făcând mii de cruci, dar fără a fi impresionate câtuşi de puţin de durerea sau necazul aproapelui. Uneori fac fapte bune, demonstrativ, asigurându-se că cineva a văzut asta, sau numai ca să primească o răsplată din Ceruri, nu din dragoste faţă de aproapele. Nu tolerează decât credinţa lor proprie şi personală, vorbesc despre cele sfinte de parcă tocmai ar fi descins din Ceruri, ceartă, dau sfaturi şi tot ceea ce ele cred este adevărat, iar ceilalţi greşesc, sunt rătăciţi sau tâmpiţi. Băbăciunile care derivă din ele sunt Talpa Iadului în persoană; stăpânesc toate canoanele, regulile şi obiceiurile de la nunţi, botezuri sau înmormântări; popa e un prost neştiutor, să nu se mai bage. Tot ele ştiu să lege şi să dezlege farmece, să facă dintr-un bărbat o cârpă şi cum să facă de urât alteia. Să te pună necuratul să nu împarţi pomeni cum zic ele, sau să nu razi mirele cum te învaţă ele, ori să nu strângi gunoiul la morţi din cele patru colţuri către mijloc, că eşti mâncat!
Mai rar, găsim şi specimene bărbaţi, mimând cu la fel de puţin succes credinţa adevărată. Ăştia sunt făcuţi credincioşi, nu născuţi; neocomunişti purtând în loc de aureolă, şapcă, acei administratori de bloc sau şefi de scară sau foşti eroi ai socialismului, care toată ziua stau cu ochiul în vizor, îţi otrăvesc pisica, te reclamă că-ţi plânge bebeluşul, sau că ţii maşina sub fereastra tovărăşiei sale, dar îşi fac zeci de cruci şi te calcă în picioare la coadă, la apă sfințită.
Ei şi ele nu sunt nicidecum buni creștini, ortodocși, catolici, adventiști sau ce-or fi, nici habotnici adevărați, ci doar… ipocriți, un nou cult mai catolic decât Papa şi mai ortodox decât însuși Patriarhul!