[xyz-ihs snippet=”Ouatu-Haineala”]
Un scenariu pe care-l știm cu toții. Se repetă cu o frecvență de picamer. Sau picamăr, cum spune Dorel pe româneşte.
De la 7 dimineața, când ațipești chinuit pentru ultima oară, un mini-utilaj cu disc taie asfaltul în fața casei tale. Cam 1 metru liniar la 2 ore. N-a trecut o juma de an de când au reasfaltat după o reasfaltare la reasfaltare la asfaltare. Sau, scenariul 2. Ditamai convoiul de utilaje parcă aduse de la Roșia Montană râcâie, sparg, huruie, bârâie, zgârie, bocăne, bubuie, urlă. Fum ca la crematoriu, zgomot ca-n Purgatoriu.
Fraților, ce mama naibii tot uitați îngropat acolo?
O să spuneți că, tre’ să ,,mănâncă” și gura cuiva, ceva, ce nu înțelegi? Sau, corupția care e-n floare / are nevoie de o… asfaltare! / O altă întrebare?/ Zi! Cine are interesul… mare?? Sau, vorba ceea, uită doctorul la operație, ba o pensetă, ba un tampon, darmite Dorel…
„Aici sunt banii dumneavoastră!” Bingo! V-ați prins. parțial. Noi am aflat. Lucrătorii sunt motivați cu imboldul „sapă, frate, sapă, până dai de apă”, cu promisiunea că acolo chiar sunt îngropați bani, așa că, nu e de mirare că în România vom avea în permanență săpături și lucrări în disperarea unora de a se pricopsi chiar și muncind.