Băi meltenilor, v-a luat mă-ta poiană în Obârșia Lotrului?

[xyz-ihs snippet=”Kay-Jay”]

Obârşia Lotrului, loc mirific, păcat că neamul omenesc tocător de păduri, pantofar şi ciupercar a ajuns vreodată acolo.  Păcat că există, dealtfel. Dă-i neamului prost şi jepcarului un loc  frumos, pur şi nu ştie cum să-l terfelească, împută şi să-l distrugă mai repede.

După ce au măcelărit pădurile şi au spurcat poieniţele din jurul cabanelor, valul de termite a urcat mai sus, tot mai sus, către podul Ştefanu, cap de linie şi de drum forestier, unde melteanul lasă orice speranță că ar mai putea căra după sine boxele cu taraful de ţărănoi cocliţi păcănind la orgă în asentimentul galinaceei isterice cu pretenţie de solistă vocală şi maneliştii care urlă din rărunchi ca strânşi de coaie, ca şi grătarul pe care să sfârâie animale moarte, mult prea greu pentru cărat la spinare până la lac, sus.  Că s-ar duce şi acolo grohăitoarele!

Au ochit meltenii sudişti până şi ultimul bastion, ultima poieniţă liberă de ţopârlani. Au luat-o în stăpânire, au plantat buturugi ca avertisment „Nu călca, că dracu’ te ia”, şi-au întins corturile, păturile, acareturile de muşama, frânghiile de rufe cu chiloţăraie, ciorăpăraie, pamperşi şi alte ţoale puse la uscat, au copt iarba cu vetrele în care au carbonizat  tone de mortăciuni cu care s-au îmbuibat, s-au răhăţit, s-au pişat, au borât şi şi-au deşertat scârna şi mizeria şi urâciunea peste tot, unde le-a fost mai lesne. N-a scăpat crenguţă de brad sau poală de copac fără podoaba infectă cu care aceste vietăţi abominabile au garnisit-o din belşug. Şi peste toate, urlând până-n creierii munţilor, pe sute de waţi, greţoşania lor de muzică de analfabeţi, semidocţi, neamuri proaste şi ignoranţi ce sunt, creieri de găină, de porc şi de vite, fiindcă, uneori, suntem ceea ce mâncăm. Unii, chiar căcaţi!

Booon! Căutăm cu speranţă o poieniţă unde să ne întindem corturile, ştiind că în ultima am mai stat fără probleme, alături de sudişti civilizaţi, curaţi şi liniştiţi, fiindcă nu tot ce e însemnat cu OT, DJ, GJ,  AG, MH sau TR e de porc, oameni faini vieţuiesc şi în acele judeţe. Vâlcenii nu prea se omoară cu picnicurile, că ei sunt preocupați mai mult cu tăierea şi prelucrarea lemnului de brad, ca şi hunedorenii.  Deja, suave acorduri de manele răsună de la mica tabără a unor gorjeni. Reflex, când citim GJ, DJ sau OT ni se ridică păru-n cap, aşteptându-ne la ce e mai rău, deşi, există cazuri care ne-au surprins mai mult decât plăcut şi care spală ruşinea maimuţelor fierte distrugătoare de natură. Îi ocolim pe gorjenii cu manele şi hop! speranţa renaşte la vederea unui grup ceva mai măricel de doljeni care, surpriză; ascultau Phoenix, ca şi noi! Wiiiiii, suntem salvaţi, hai la ei!

Nici nu facem bine cinci paşi şi o mică armată de maimuţe ostile se ridică ameninţătoare şi începe să vocifereze sălbatic către noi. Un chelios bocciu căşună pe blonda noastră: „Păpuşă, opreşte-te la mine în cort!”. Idioţii, beţi mangă şi cu muzica-n urechi comentau tare, neştiind că pricepem bolboroselile lor sacadate. Imediat, sar la microfonul de karaoke al maşinii nişte specimene dotate cu ţâţe, cam singurele indicii după care am dedus că ar fi femei, evident, bete criţă, care încep să grohăie patetic că e poieniţa lor şi să dispărem de acolo, că n-avem loc. Nu gesticulăm, nu înjurăm, doar zâmbim ironic, nu de alta, dar cohorta de babuini ne depăşea numeric şi nu voiam să ajungem acasă cârpiţi sau în gips, răzbunarea poate fi rafinată şi mult mai eficientă dacă ai răbdare.

Aşa deci? No problem. După un sfert de oră am găsit un alt loc, mult mai frumos, cu linişte, verdeaţă, numai bun să dormi în pace. Nu de tot, că aia le-am dorit doar lor şi maneliştilor.  După o noapte de vis printre brazi, am strâns calabalâcul să urcăm la Gâlcescu.

Trecem pe lângă tabăra babuinilor, cărora le-am făcut nişte incantaţii peste noapte să-i lovească coşmarul vieţii lor. Şi i-a lovit pervers şi crunt. La câţiva metri de ei se pripăşiseră alţi doljeni şi gorjeni; fratee, ăştia erau cu taraful de nuntă, mulţi, burdihănoşi şi puşi pe isprăvi mari. Cohorta de babuini pălise şi se ofilise precum baba nemăritată; taraful orangutanilor era cu mult mai semeţ şi mai răsunător decât muzica lor care se chinuia din răsputeri să acopere cât de cât calamitatea de decibeli. Am trecut pe lângă babuinii cu Phoenix, ostili nouă, care strângeau spăşiţi corturile, rânjindu-le cu toţi dinţii: „Ei, ați avut o noapte de vis, nu-i aşa? Well done! Enjoy it, fierților, să vă fie de bine!” Cui pe cui se scoate. Cum oferi, așa primești, şi, uneori, dacă asculți muzici mai elevate, nu înseamnă neapărat că eşti cu ceva mai bun decât manelistul şi ţărănoiul cu taraful de la munte. Mai mergeţi la Obârşie, lighioanelor, poate vă vizitează şi jandarmii montani, rangerii, urşii şi viperele, apropos, am auzi că sunt alergici la nesimțiți turbați ca voi!