[xyz-ihs snippet=”Ouatu-Haineala”]
„Smiley când apare/ Soarele răsare”. „Nici un breakfast fără Smiley”, „Selfie cu Smiley” sau „Nihil sine Smiley” sunt doar câteva din filosofiile trendy ale generaţiei Pro.
Mulţi tineri îl iau pe omniprezentul Smiley drept model de viaţă. „Ce-ai vrea să te faci când vei fi mare? – Smiley. – De ce? – Pentru că e mai prezent decât Doamne-Doamne în tot şi în toate”. Deja, noile frigidere cu congelatorul inscripţionat cu faţa marelui artist au intrat în producţie de serie, la fel ca şi capacele de toaletă, pe care le ridici şi îţi zâmbeşte puţin într-o parte, cu sprânceana ridicată celebrul – aţi ghicit, Smiley.
Numai că, surpriză! Cine ar fi crezut că tocmai Smiley, idolul tuturor, al cărui chip a început să se contureze pe faţa nevăzută a Lunii şi va înlocui brandul de ţară al Elenei Udrea, celebra frunză, nu e bărbat?
În primul rând, potrivit unui interviu acordat revistei Formula As, numele lui real este Andrei Tiberiu Maria, nu se ştie care este exact care este prenumele şi care numele.
Iată ce spune Smiley despre relaţiile sale: „Cheia este ca noi avem o relaţie lipsită de reguli fixe. Totul se desfăşoară liber, ne comportăm unul faţă de celălalt exact asa cum simţim. Sunt însă marcat permanent de gândul că trebuie să compensez acele perioade de lipsă fizică, o relaţie trebuie întreţinută constant. Ca pasiunile, iubirea aia ca focul de paie, se consumă rapid. (…) Pavel (n. red. – actorul Pavel Bartoş, colegul de emisiune) e ceva… de necuprins în cuvinte. E incredibil de spumos şi de haios şi e un camarad de nădejde”.
Smiley poartă barbă fără mustaţă, la fel ca amish, însă unii spun că artistul a împrumutat ideea de la Conchita Wurst şi a adaptat-o.