[xyz-ihs snippet=”Gotovel-Defecteanu”]
Luând în considerare recenta campanie electorală şi contribuţia BOR alături de PSD în aceasta, se pare că urmează nişte dereglări de conturi între cele două formațiuni. V. V. Ponta spune că BOR nu a avut o contribuţie majoră, dar Patriarhul susţine altceva. După cum declară Pălăvrăgel Sfințeanu, purtătorul de cuvânt al BOR, dereglările de conturi au apărut pe fondul pierderii neaşteptate a alegerilor de către PSD. Astfel au picat și înțelegerile legate de finanțarea de către PSD a catedralei mult visate.
După lungi negocieri și jocuri de culise, s-a ajuns la concluzia că trebuie să aibă loc un duel pentru dereglare de conturi între P.F. Daniel şi V.V. Ponta, chiar pe locul unde va fi construită Catedrala Bântuirii Neamului. Aceștia se vor lupta cu săbii laser sfinţite, de culoare roşie, la Ponta şi de culoare aurie, la PF Daniel. Data confruntării nu ne-a fost încă comunicată. Duelul va fi surprinzător pentru noi. Din punct de vedere al costumației protagoniștilor, echipamentul de pază la cap și protecţie la restul va fi alcătuit din platoșe, scuturi, scoici şi armuri, după cum urmează:
P.F. Daniel – coif de aur prevăzut cu un pămătuf de busuioc sfinţit pe laterală, scut de aur uns cu mir, platoşă aurită dată cu agheazmă ca să nu se prindă vrăjitoria, ochelari de protecţie cu sigla BOR (opțional pentru noroc), încălţări de firmă, blindate, cu şenile.
Victor Viorel Ponta – coif de argint, decorat cu trei trandafiri roşii pe laterală, scut din oțel roșu, binecuvântat de tătucul Iliescovici, platoşă argintată care a fost dusă în Rusia la mormântul Tovarășului Lenin, pentru sporirea puterii şi încrederii de sine, încălţările vor fi de firmă, cu trei straturi de blindaj.
Miza acestei confruntări este construirea Catedralei Bântuirii Neamului. Dacă va câştiga P.F. Daniel, aceasta va fi construită, dacă va câştigă V.V. Ponta, se va ridica această catedrală.
Dacă lucrurile nu merg cum trebuie şi coafura rezistă, vor fi doar reglări de tiruri.