[xyz-ihs snippet=”Kay-Jay”]
De două zile, vecinii, de felul lor ciufuți și scorțoși, care răspundeau la salutul meu, cel mult ridicând din umeri, au început să mă salute foarte cordial și să mă întrebe de sănătate și dacă am nevoie de ceva. Nu se mai uită cruciș prin gard, nu îmi mai înjură câinele și nu se mai iau de mama cu diverse răhățișuri, cum le bese lor mintea.
La supermarket, nu știu de ce, toată lumea – mă refer în special la ăia cu care mă tot intersectez, dar și la oameni pe care nu cred că i-am văzut în viața mea, a devenit subit foarte amabilă și mă invită în față, păstrând o distanță de bun simț între noi. Doamne, ce bine… nu suport să îmi taie aerul tot felul de sconcși care par a se hrăni cu rahat de mâță, sau pițipoance buze-de-pește, care toarnă pe ele o juma de sticlă de parfum odată. Îi văd schimbând priviri ciudate între ei, dar zic – Doamne, lasă-i să cârâie până li se duce gura la spate, important e că nu îmi mai fac nervi cu meltenii care dau din coate și se bagă-n față tot timpul și mai și put!
Chiar și când vreau să traversez, cineva se oferă, binevoitor, să apese butonul de la semafor, zâmbind, cumva, cu subînțeles. Parcă nici șoferii din cartier nu mă mai claxonează ca altă dată, deși juram că o făceau să mă agațe, nicidecum să mă salute, că-i știu cam mârlani.
Să aibă asta, oare, legătură cu bradul de Crăciun pe care m-am îndurat să îl strâng mai devreme de Florii și l-am împachetat frumos, să nu înțepe cu acele alea groaznice și l-am dus la tomberon alaltăieri???
Nu știu sigur, dar încep să fac legături. Tocmai am găsit în cutia poștală o somație de la procuratură, să nu părăsesc localitatea în următoarele 24 de ore… Hm…