România, patria în care solnița este mai importantă decât Constituția și unde orice mâncare necondimentată este privită ca o jignire la adresa strămoșilor! Suntem campionii neîncoronați ai Europei la consumul de sare: avem mai multe saline decât autostrăzi, spargem semințe sărate până ne amorțesc buzele, stingem berea cu covrigei hiper-salinați și rupem pastrama cu vin de parcul auto se cutremură de la presiunea arterială.
La noi, când mergi la restaurant, primul lucru pe care îl ceri nu e meniul, ci solnița. Chelnerul nici nu te mai întreabă ce mănânci, îți aduce din start o cană de sare pe care o presari marinărește peste ciorbă, friptură și, eventual, peste desert. Rezultatul? Inima românului nu mai bate în ritm de horă, ci în ritm de bormașină, iar populația s-a expandat atât de tare încât la orizont nu mai vezi oameni, ci mici dirijabile naționale hidratate excesiv.
Văzând că românul s-a transformat într-o murătură uriașă pe picioare, autoritățile pregătesc măsuri drastice. Se zvonește că Guvernul vrea să interzică de tot sarea, dar serviciile secrete au avertizat deja: o interzicere totală va duce la cea mai mare revoluție din istorie. Românul poate îndura scumpirea benzinei, taxele noi și gropile din asfalt, dar dacă îi iei sarea de pe felia de slănină, va ieși în stradă cu furci, topoare și pungi de sare ieșite la contrabandă.
În consecință, după nopți albe de consultări cu specialiști în nutriție și strategi de criză, s-a găsit soluția de compromis. Aşadar sarea va fi trecută la categoria „substanțe cu regim special, după cum urmează:
1. Sarea se va vinde exclusiv în farmacii, în ambalaje opace de 5 grame, păstrate în seif alături de morfină.
2. Procurarea se face doar pe bază de rețetă compensată, eliberată de medicul de familie doar după ce dovedești că ai tensiunea 10 cu 6 și că n-ai mai mâncat murături din 2021.
3. Traficanții de sare din piețe vor fi urmăriți de DIICOT. Dacă ești prins pe stradă cu o pungă de sare de Ocna Mureș în buzunar, riști 5 ani de închisoare pentru „deținere de condimente de mare risc”.