După ce a cucerit Troia cu un cal electric, Elon Musk a pornit spre Marte, convins că Pământul e prea mic pentru geniul său și prea mare pentru răbdarea celorlalți. Nu pleca să descopere lumi noi, ci să găsească una în care nimeni să nu-i poată da unfollow.
Pe mare, Poseidon-Trump i-a promis nemurirea, apoi i-a vândut furtuna la preț de abonament. Sirenele bursei i-au cântat despre profituri, iar Elon s-a legat de catargul propriului ego, ca să nu sară în apă după ultima idee genială.
Ciclopul Polifem l-a întrebat ce caută.
— Viitorul omenirii!
— Și omenirea ce-a zis?
— Că n-a comandat nimic.
Iar când ajunge în Infern, îl întâlnește pe Tiresias, profetul orb, care îi prezice că într-o zi va construi o inteligență artificială capabilă să răspundă la orice întrebare.
— Și mă va considera cel mai mare geniu al omenirii?
— Nu știu, Elon. Dar îți va spune ce vrei să auzi. Pentru asta o vei plăti.
Elon a notat profeția într-un comunicat despre revoluția inteligenței artificiale și a concediat mesagerul pentru lipsă de viziune.
Într-un final, a privit Pământul de la fereastra rachetei. O planetă minunată, plină de miliarde de oameni care respiră fără abonament, gândesc fără cip și, culmea nesimțirii, nu-i cer sfatul.
A izbucnit în lacrimi. Sau poate era doar reflexia acțiunilor Tesla în geam.
Ulise a rătăcit zece ani ca să ajungă acasă. Musk riscă să traverseze galaxia doar ca să descopere că, indiferent pe ce planetă aterizează, tot el e problema.