[xyz-ihs snippet=”Ouatu-Haineala”]
Aproape o mie de oameni, printre care sute de poliţişti, au fost la Cimitirul Ghencea Militar să îl conducă pe ultimul drum pe ofiţerul Gheorghe Ionescu, ucis într-un accident, de un turc. Lacrimi și jale, RESPECT!
Altfel de jale, însă, pe niște petrecăreți dintr-o casă cu gard de fer forjat. La trecerea convoiului, ăștia au ținut să-și arate respectul și durerea prin chiuituri, țipete, un grătar mare și…manele, așa cum știu ei, la “blană“, ca s-acopere prohodul. Mai și dănțuiau în jurul grătarului, într-un soi de ritual ciudat în care-și mișcau carnația opulentă de pe fund și șolduri.
Un reporter “defect“ s-a ridicat peste gard și a făcut semnul păcii cu degetul mijlociu, unuia din petrecăreți. Stratagema a fost bună, ăla a venit furios, nevoie mare, cu un topor în mână, să-l căsăpească pe netrebnic. “Stai, dom’le, n-am vrut decât să vă întreb ce ritual este acesta, e un semn de respect față de polițistul răposat, sau doar vă bucurați că v-a mai murit vreun dușman?“
La auzul cuvântului “dujman“, magraonului i-a înflorit un rânjet de satisfacție pe moacă, prin mintea-i întunericită trecându-i tot felul de amintiri henervante cu polițiști hăituindu-l prin boscheți, când era mic și ciordea, cu o polițistă care l-a dus, de mână la casa de copii fiindcă l-a găsit cerșind la colțul bisericii, cu câteva dube fugărindu-i confrații prin oraș, pe mama lui dusă la sediul Poliției spre a fi interogată pentru câteva telefoane găsite prin genți, un polițist prins de pretenari, bătut măr și înjurat vai, mama lui, ca la ușa cortului, spital, anchete… în fine, numai amintiri dureroase.
“Să moară copiii mei și să-mi crape ochișorii din cap, că la noi, muzica la împământare, semn de jale este… Prohodul la noi, așa este, cu muzică, să plece spiritul mortului să nu-i fie de urât, chiuim să speriem duhurile rele să nu-l bântuie… Ș-apăi, ce vrei, mânca-tz-aș? Că doar știi că ne îngropăm morții cu manele și grătare, printre morminte! La noi e semn de bucurie că ăla de crapă scapă de grijuri și dujmani ș-o viață de amar, să moară mă-sa! “
Tot de „bucurie”, polițiștii au tras câteva salve de armă când l-au pus pe mort în pământul din care s-a născut. Norocoși maneliștii ăia cu chiuiturile și grătarul, niciun glonț de-ăla zglobiu nu s-a rătăcit înspre ei…