[xyz-ihs snippet=”Kay-Jay”]
O poveste horror despre Bunicuța pe care o știm noi de vreo 25 de ani, care, de fapt, nu era Bunicuță, ci Scufiță, un prezervativ roșu, cum ar veni, adică, o glugă roșie pentru un sistem roșu, luminat de un felinar mare, roșu, a cărui lumină venea de la Răsărit, și un Strălucifer al Muilei, o minte luminată de strălucirea chioară a lămpașului, cu apucături de derbedeu sărit de pe arcuri.
Scufița, evident, fiind bolșevică, era îmbrăcată în roșu, ori așa bătea lumina felinarului în ea și-o făcea să pară o păcătoasă mică și perversă, hăhăind ciudat, măi dragă! Cum vremurile s-au schimbat odată cu orânduirea socială și am trecut de la comunism la neo-comunism, Scufița și-a schimbat părul, dar năravul, ba. S-a transformat în… Lup! Rolul Scufiței a fost redistribuit Luceafărului Muilei… Huilei, pardon, Miron Cazma… scuzați, Cozma, curvă preaplecată cu fustița ridicată a regimului Moșiliesc, plantator pașnic de panseluțe și scoțător vajnic de măseluțe.
Reformarea scenetei a atras de la sine și reformarea uneltelor folosite de eroii poveștii. Lup cel Rău și-a păstrat secera, conform tradiției și i-a dat ciocanul lui Cozma, care, ulterior, și-a zis că ciocanul este un simbol mult prea dur folosit pentru sexul masculin și din obediență, l-a preschimbat în cocean, deci simbolul glorioasei colabărări de maximă audiență dintre cei doi a devenit secera și coceanul.
Munca de jos – aplecat și dus de spate – a fost înlocuită de introducerea coceanului în fund, adânc, în fața Bosssului de Lup, cu mișcări de du-te-vino și circulare, pentru a se bucura din plin de mângâierea alveolelor uscate în care, cândva au fost înfipte boabele de porumb. Asta, pentru niscai favoruri. Scufița a devenit din locotenent, general și conducea armata secretă, întunericită a Lupului. Scufița se masturba în diRect cu coceanul la programul erotic al TVR, cu audiență maximă și rupea sondajele de opinie.
După căderea Lupului din patul de la Cotro, însă, armata secretă a mai încercat o ofensivă armată cu bolovani și cazmale, declanșată cu Bătălia de la Costești și încheiată cu Pacea de la Cozia a lui Radu Vasile.
Beleaua cea mare e că în povestea noastră, nici vânătorul nu doarme! Lupul a fugit în pădure, să trăiască sărac și cinstit și să fie lumină călăuzitoare pentru haită și icoană pentru prostcredincioșii de rând, dar copoii afurisiți înarmați cu talere i-au luat urma acum și vânătorul l-a înșfăcat de blana-i cheală, sură și nu-l lasă să crape în patul lui și să-și trăiască bătrânețile fericit, cu conștiința că ăia împușcați la Revoluție și cotonogiți sau tocați cu bâta la Mineriade reprezintă o statistică și nu o cifră, vorba marelui Satalin… Stalin!
Poveste lacrimogen-nevrotică, la care au pus botul 80 și ceva la sută din votanți, motiv pentru care România își merită soarta chiar și în zilele noastre, The End. Haide, pa!