Pamflet, Satiră și Umor. Glumele care demască realitatea. Tot ce nu ți-a spus presa… de rușine.

Rachetele rusești ce bombardează ISIS au fost sfințite și încărcate cu mir și produse din porc

[xyz-ihs snippet=”Ouatu-Haineala”]

Pe măsură ce Rusia întețește raidurile aeriene asupra țintelor ISIS din Siria, conflictul capătă dimensiuni religioase. Mai poate zice cineva acum că războiul de acolo nu e religios? Vom și demonstra asta.

Un episcop ortodox a binecuvântat rachetele rusești folosite la bombardarea țintelor ISIS din Siria. Fața bisericească a stropit cu apă sfințită rachetele, înainte ca acestea să fie amplasate pe avioanele de vânătoare. “Se botează în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh aceste rachete sfinte, pentru a semăna asupra păgânilor liniște și împăcare, tihnă și iertare, așa să îi curățească Dumnezeu de pe fața Pământului, amin! “

Rachetele au fost binecuvântate după ce Patriarhul Kiril, a zis că intervenția Rusiei în Siria, care are ca scop eliminarea rebelilor anti-Assad, reprezintă „un război sfânt”.

Rachetele Pantsir, BUK, YARS sunt dotate cu niște rezervoare uriașe cu untură de porc, care, odată ajunse la sol, în contact cu anumite substanțe, începe să sfârâie, prăjind, efectiv, inamicul. Rusia a trimis, însă și escadrile de avioane pilotate de veterani și voluntari, dotate cu rachete MIR (pace), încărcate cu apă sfințită și mir, pentru a exorciza păcătoșii dușmani ai ortodoxiei, prin miruire și aghesmuire. Există zvonuri potrivit cărora, avioanele rusești bombardează teritoriile unde se află populația mai puțin războinică, cu niște proiectile încărcate cu slăninuță afumată, cârnați, caltaboși și carne de la garniță, ori cu embrioni de porc, cunoscută fiind aversiunea islamiștilor pentru porc.

Pentru meritele sale deosebite, Patriarhul Kiril a primit cadou un avion de vânătoare de tip SU-35, în timpul unei vizite la o uzină din Extremul Orient rus, după ce le-a oferit icoane sfinţite de el însuşi muncitorilor de la uzina care produce aeronave civile și militare. Dacă vă întrebați la ce îi va folosi acel avion, răspunsul este că, la miruitul în masă; așa cum avioanele și elicopterele sting incendiile, așa va fi împrăștiat mir și agheasmă peste dreptcredincioși.

Comentezi?!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top