[xyz-ihs snippet=”Kay-Jay”]
„Te bagi ca un râci în sufletul omului”. „Parcă ai fi un râci!”
Toate bune, sună funny, dar, până la urmă, ce e ăla un râci?
Să fie pluralul de la râcă = intrigă? Neeeeaaaah!
Să fie regionalismul unei denumiri a unui animal autohton? Naiba ştie. Să fie vreo dihanie nouă, ajunsă în România la subraţul vreunui refugiat islamist, sau prin cala vreunui vapor ce vine din Zimbabwe? Cine poate şti…
Cercetătorii defecţi au întreprins mai multe studii şi au aprofundat problema şi, pe baza indiciilor, au concluzionat următoarele; râciul tre’ să fie un animăluţ mic, ciudat, care nu e nici arici, nici cocomârlă, nici ornitorinc, nici bursuc; e un ceva caraghios, simpatic foc, cu blăniţă, gheruţe şi ceva ţepi în cap, cu codiţă extensibilă, blăniţă pestriţă sau uni, cu ochişorii bulbucaţi şi cu un năsuc amuzant, ca de arici, prevăzut cu ditamai mustăţile; e băgăcios foc, face tumbe, acum apare, acum dispare, te trezeşti cu el între picioare, în cap, uneori, chiar în pantaloni sau sub fustă, unde se distrează jucându-se cu ce găseşte pe acolo. Chiţăie, mormăie, toarce, hârâie, chiar şi cântă şi loveşte beţe sau pietre.
Uneori, râciul poate fi o persoană cu o fizionomie care-ţi stârneşte instantaneu râsul. O chestie a cărui sex pare incert, ce scoate sunete ascuţite, se comportă ciudăţel, dar e agreeabilă. Sau, dimpotrivă. E o pocitanie rasă-n cap, cu ceafa grasă şi unsuroasă, ori vreo distrofică pretins drăguţă, ce-şi face selfie după selfie, exasperându-te. Îţi vine să iei o lopată şi, după ce i-ai dat câteva în freză, să o îngropi adânc, ca pe o comoară.
Vom întreprinde ample cercetări şi pe baza mărturiilor dumneavoastră, ne vom strădui să alcătuim un portret cât mai fidel al acestei vietăţi.